Cum am ajuns în era în care operațiile estetice au devenit parcă un trend, tot mai multe vedete au început să vorbească în mod deschis despre intervențiile la care au apelat pentru a se putea simți mai bine în propria piele. Cântăreața Giulia este o „clientă asumată” a cabinetelor estetice și nu se sfiește să recurgă la aceste metode de înfrumusețare. De asemenea, artista a dezvăluit și care au fost motivele pentru care a decis să pășească în cabinetul medicilor esteticieni.
Noul sezon al Exatlonului și-a recrutat deja echipele și, cum marea confruntare va începe în curând pe micile ecrane, deschizând promițător noul an, nu ne mai rămâne decât sa facem cunoștiță cu cei ce au acceptat marea provocare din Republica Dominicană.
Valul de graviduțe de la Antenă nu s-a oprit! Încă o viitoare mămică urmează să apară în showbiz-ul românesc, după ce postul de televiziune unde acestea activează pare că se va transforma ușor, ușor într-o creșă. După ce mai multe prezentatoare TV de la Antena 1 au anunțat marea veste, acum a venit și rândul actriței Alina Pușcaș. Vedeta va deveni mămică pentru a treia oară, pregătindu-se intens pentru noul rol.
Invitat în cadrul unei emisiuni, Florin Busuioc a vorbit despre perioada grea prin care problelemele de sănătate l-au obligat să treacă. După instalarea noului an, îndrăgitul prezentator TV a dezvăluit care sunt cele mai mari dorințe ale sale pentru 2019, acestea fiind în primul rând legate de recuperarea post operatorie, care încă nu s-a întâmplat în totalitate.
Vedetele de la noi și-au început anul puse pe „șotii”, lăsând toate inhibițiile în 2018. În timp ce s-au bucurat din plin de vacanțele de vis pe care și le-au planificat după Sărbători, se pare că tot mai multe nume mondene au avut timp să se ocupe totuși și de rețelele lor de socializare, care au devenit din ce în ce mai.. pe placul utilizatorilor de sex masculin. Andreea Bănică și-a pus la încercare urmăritorii, după ce a publicat pe Instagram o imagine în care apare complet dezbrăcată.
Deși Victor Slav se mândrește în prezent cu o nouă cucerire, se pare că nici măcar apropiații cuplului nu sunt de părere că această relație dintre prezentatorul TV și bruneta care este supranumită Raluca „Bombardiera” va ține foarte mult. În timp ce multe voci susțin că Raluca este „copia” serox a Biancăi, alte persoane sunt de părere că trecutul tinere ar putea fi un impediment în noua ei relație cu Victor Slav. Iată de ce!
Să fie anul 2019 unul greu? În timp ce mulți pesimiști își pun adesea această întrebare, se pare că unii au deja răspunsul! Carmen Harra, cunoscută pentru previziunile sale, a vorbit despre noul an care ne așteaptă, descriind viitorul dintr-o perspectivă destul de sumbră. Optimiștii nu pot decât să spere la ce e mai bun, iar dacă întâmplările prezise de Carmen Harra se adeveresc, nu rămâne decât de vazut. Iată declarațiile clarvăzătoarei!
După ce și-a oferit un cadou de săbători și a pornit într-o vacanță în Mexic, încrezătoare că se va bucura de mult soare și ședințe interminabile de bronzat, Mara Bănică le „clătește” ochii și admiratorilor ei de pe rețelele de socializare, cu imagini din destinația de vis. Dar asta nu e tot! Ipostazele sexy de la plajă în care jurnalista a apărut în mediul online i-a adus un val de complimente acesteia, iar un om de afaceri autohton i-a lăsat și un comentariu sub imagine.
Nici bine nu a început noul an, că Pepe a și avut parte de o accidentare. Deși plecase în vacanța de Sărbători cu gândul la distracție și clipe frumoase petrecute alături de cei dragi, se pare că 2019 l-a taxat deja pe îndrăgiul artist! Pepe s-a accidentat pe pârtie în timp ce se dădea cu placa, iar cadoul Noului An pentru acesta a fost....un umăr dislocat.
Revine Meghan Markle la prima ei iubire? Chiar dacă actuala Ducesă de Sussex s-a angajat să renunțe la marea ei pasiune, actoria, înlocuind-o pe aceasta cu dragostea pe care i-o poartă Prințului Harry, producătorii serialului „Suits”, în care Meghan a fost protagonistă, nu renunță așa de ușor la ea! Potrivit presei internaționale, se pare că aceștia s-au gândit chiar la o strategie pentru a o convinge pe actriță să spună din nou „Da”, de data aceasta în relația cu cariera ei cinematografică.
După ce în spațiul media au tot circulat zvonuri potrivit cărora Victor Slav și-ar fi refăcut viața, prezentatorul TV a confirmat că se bucură în prezent de atenția unei noi domnișoare. Se pare că cei doi au început să pună bazele relației de câteva luni bune, însă au dorit să păstreze discreția în legătură cu acest subiect, dat fiind faptul că cei doi se află încă în perioada de cunoaștere.
Înainte de intrarea în Noul An, trupa Taxi a susținut un concert în București, în pauzele căruia solistul formației, Dan Teodorescu, le-a făcut o „urare” celor aflați la conducerea PSD. Într-o notă amuzantă, artistul a ținut să explice care sunt nemulțumirile sale legate de liderii politici din Partidul Social Democrat.
Deși nu stă foarte bine la capitolul amoros, trecând prin mai multe despărțiri de-a lungul timpului, se pare că Bogdan Ionescu nu duce totuși lipsă de partenere. Fostul ginere al lui Traian Băsescu, alias Syda, nu a suspinat prea multă după fosta iubită, care l-a părăsit chiar în prag de sărbători, consolându-se în brațele unei brunete, alături de care și-a petrecut întreaga vacanță de iarnă. Iată cine este noua iubită a lui Bogdan Ionescu!
Andreea Marin vrea să înceapă anul 2019 cu o formă fizică de invidiat, dorință pe care reușește să o îndeplinească prin decizia de a începe o cură de detoxifiere a organismului. Pe lângă tot felul de tratamente de întreținere la care aceasta apelează, vedeta face și mult sport și speră ca detox-ul să fie atât trupesc, cât și spiritual! Iat-o la saună, într-o ipostază de milioane!
Valentina Pelinel, o graviduță activă! Pe soția lui Cristi Borcea sărbătorile de iarnă au prins-o la munte, petrecând alături de familie și de câțiva prieteni apropiați. Vedeta nu se lasă intimidată de vremea friguroasă și, echipată corespunzător, a ajuns încrezătoare pe pârtie, unde a ținut o adevărată ședință foto. Iată imaginile!
Noul an a început cum nu se poate mai bine pentru Laura Cosoi, care își petrece aniversarea zilei de naștere într-o vacanță exotică, alături de partenerul ei de viață, Cosmin Curticăpean, și fetița pe care o au împreună, micuța Rita. La 37 de ani, Laura se simte mai împlinită ca oricând, iar de când a devenit și mămică, parcă e gata să cucerească întreaga lume!
Este cunoscut deja faptul că vedetele obișnuiesc să seteze trendurile printre admiratorii lor, însă se pare că și starurile se pot inspira la fel de bine de la alți colegi de „breaslă”. Justin Bieber a fost adesea ironizat că își dorește să semene cu rapperii de culoare, încă de la primele tatuaje pe care acesta și le-a făcut. În prezent însă, zvonurile par să fie adevărate, având în vedere că celebrul cântăreț a decis să se tatueze pe față. Iată imaginile!
Andreea Bălan este însărcinată în 8 luni și așteaptă cu nerăbdare să-și cunoască și cea de-a doua fetiță. Deși merge regulat la control, pentru a se asigura că sarcina decurge în mod normal, ultima vizită la medic a vedetei a avut un cu totul alt scop. Iată despre ce este vorba!
Să faci parte din familia regală britanică nu e ușor, mai ales din perspectiva regulilor stricte care le sunt impuse membrilor acesteia, chiar și în privința vestimentației. Totuși, se pare că pentru Kate Middleton aparițiile publice nu reprezintă o bătaie de cap prea mare, având în vedere că aceasta reușește întotdeauna să arate impecabil. Iată parcursul vestimentar al Ducesei Catherine în anul care tocmai a trecut, 2018 părând perioada ei de glorie!
Deși fostul soț al Alinei Vidican, Cristi Borcea, și-a refăcut viața alături de Valentina Pelinel, se pare că vedeta nu a mai avut așa de mare noroc la capitolul dragoste, după separarea de acționarul de la Dinamo. Surse apropiate familiei Alinei au dezvăluit chiar că aceasta nu vede alt bărbat în viața sa, momentan, având în vedere că ea și Borcea au purtat o discuție în acest sens, după divorț. Iată despre ce este vorba!
În presa internațională se vehiculează că Meghan Markle și partenerul ei de viață, Prințul Harry, s-au decis deja în privința spitalului unde Ducesa de Sussex va aduce pe lume primul copil al cuplului și nu, nu este cel la care s-ar fi așteptat toată lumea! Deși atât regretata mamă a Prințului Harry, cât și cumnata lui Meghan, Kate Middleton, au născut în aripa Lindo a spitalului St. Mary din Londra, fosta actriță ar putea opta pentru o naștere în provincie. Iată posibilele motive!
Deși, de regulă, Mihaela Rădulescu nu le acordă prea multă atenție internauților care îi critică pe rețelele de socializare aspectul fizic, insinuând că aceasta ar avea prea multe operații estetice, se pare că paharul divei de la Monaco s-a umplut, într-un final!
Iată că noul an aduce și câteva probleme de sănătate pentru Gabriela Cristea, căreia i s-a făcut rău în timpul emisiunii pe care o moderează și a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, care i-au fost acordate în pauza de publicitate.
Florin Busuioc s-a întors pentru prima dată în platoul Știrilor Pro TV, după infarctul pe care l-a suferit în luna noiembrie a anului trecut, prezentând vremea, așa cum ne-a obișnuit. Starea de sănătate a prezentatorului TV este una bună în prezent, acesta arătând de parcă nici măcar nu ar fi fost internat în spital. Iată imaginile!
Madonna se menține într-o formă de zile mari la cei 60 de ani pe care îi are, ducând o viață în care sportul este prioritar. Vedeta de Hollywood apelează, totuși, și la trucurile de înfrumusețare care păcălesc natura, pentru a avea întotdeauna apariții răvășitoare la concertele unde reușește să adune mii de fani. La ultima sa prestație live, însă, admiratorii acesteia au fost șocați de noua intervenție la care se pare că Madonna a apelat: implanturile în posterior.
Deși noul an a început cu multe emoții pentru Adelina Pestrițu și partenerul ei de viață, Virgil Șteblea, în familia lor s-a instalat rapid liniștea. După ce micuța celor doi a avut nevoie de îngrijiri medicale chiar în seara de Revelion, fiind și internată în spital pentru atenție amănunțită din partea medicilor, aceștia din urmă au decis că starea de sănătate a Zenaidei este una bună și micuța poate fi externată.
Raluca Tănase, fosta membră a trupei Bambi, a început noul an cum nu se poate mai bine, prin aniversarea zilei sale de naștere. Drept cadou, îndrăgita cântăreață a primit o urare puțin mai neobișnuită din partea surorii sale, Denisa. Deși cele două sunt ca picăturile de apă și au o relație de milioane, Raluca a fost ușor ironizată în mesajul de „La mulți ani!” primit de la cea care i-a făcut copilăria mai frumoasă, însă dat fiind faptul că textul a fost compus cu mult umor, sărbătorita nu s-a pu
Tot mai multe vedete par să dorească să impresioneze noul an care s-a instalat, cu poze cât mai senzuale. Cei care au de câștigat de pe urma acestei decizii sunt, bineînțeles, admiratorii acestora, care nu ezită să-și exprime admirația în mediul virtual, prin intermediul like-urilor și al comentariilor. Diana Enache s-a bucurat de laudele fanilor ei, după ce a publicat pe rețelele de socializare câteva imagini sexy, în timp ce purta o ținută provocatoare.
Se pare că pentru Iulia Albu și iubitul acesteia, Mike, 2019 este anul asumării! Deși cei doi au fost adesea văzuți împreună și au confirmat relația pe care o au, partenerii au fost puțin cam zgârciți în ceea ce privește pozele de cuplu, în anul care tocmai a trecut. Iată însă că seara dintre ani a produs o schimbare atât în sufletele celor doi îndrăgostiți, cât și pe rețelele de socializare, dovadă că a apărut în mediul online o imagine în care aceștia s-au afișat într-o ipostază tandră.
Incident grav în Gara de Nord, unde un tren particular nu a oprit la timp şi lovind frontal tampoanele de la capătul liniei și un stâlp de electricitate, ajungând chiar aproape de pavajul peronului central. Din primele informații obținute de la fața locului, se pare că nu au fost înregistrate victime, din fericire, iar o anchetă va fi demarată de către foțele de ordine, pentru a putea fi stabilită cu exactitate cauza incidentului.