Fumatul creşte riscul de cancer la sân

Fumatul creşte riscul de cancer la sân

Ultima actualizare:
1 70491 original jpg jpeg

Studii recente arată că nicotina duce la dezvoltarea cancerului mamar, prin intermediul informaţiilor pe care substanţa le trimite la celulele receptoare.

Oamenii de ştiinţă din Taiwan au descoperit că între nicotină şi cancerul de sân există o legătură strânsă.

În cadrul cercetării au fost analizate 276 de persoane care aveau o tumoare la sân pentru a constata dacă s-a intensificat producţia subunităţilor receptorului acetilcolina nicotica (nAchR) în celulele specifice cancerului de san,comparativ cu celulele normale din organism.

Astfel,cercetătorii au descoperit o creştere semnificativă,constantă,a numărului de celule alfa 9,subunităţi ale acetilcolinei nicotice (A9-nAChR). Activitatea acestora a crescut în intensitate mai ales în cazul cancerului mamar,aflat intr-un stadiu avansat.

Apoi,s-au efectuat teste de laborator care au demonstrat că prin reducerea nivelului de A9-nAChR se inhibă dezvoltarea tumorii.

"Rezultatele conchid că semnalele obţinute de la aceşti receptori influenţează în mod decisiv funcţiile biologice legate de dezvoltarea cancerului la san",      a declarat Yuan-Ho de la Taipei Medical University.  



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
medium shot girl getting bullied school jpg
digital art style portrait adult woman jpg
shutterstock 17019676 femeie pat doarme somn jpeg
cute beautiful natural brunette girl cleaning face with cotton sponge smiling looking camera white background cosmetology spa jpg
wellness practices self care world health day jpg
morning selfie young beautiful woman happy cheerful girl she wearing silk pajama has wavy blonde hair sitting window sill room with turquoise wall jpg
Cum sa slabesti doar prin mers  Sursa foto shutterstock 275733524 jpg
e3d5306c863e86589cd07302f5b1e65d jpg
image
image