De ce să mergem mai des la spectacole? Sfatul genial oferit de soprana Mihaela Alexa

#Exclusiv Click!

Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian revine cu un super spectacol așteptat de mulți iubitori de artă! Vorbim despre „Prințesa Circului”, spectacolul fenomen care a cucerit deja sute de oameni. Din distribuția de excepție face parte și îndrăgita soprană Mihaela Alexa pe care o vom cunoaște mai bine. Cum a început parcursul ei, dar și de ce ar trebui ca oamenii să se apropie mai mult de artă, aflăm chiar de la ea.

Mihaela Alexa - soprană
Mihaela Alexa - soprană

De ce să mergem mai des la spectacole? Sfatul genial oferit de soprana Mihaela Alexa

Mihaela, aș dori ca publicul să te cunoască mai bine. Te rog să ne spui cum s-a născut pasiunea pentru muzică și care a fost parcursul tău.

Pasiunea mea pentru muzică a început încă din copilărie. Părinții mei m-au înscris la cursurile „Liceului de Artă George Apostu” din orașul meu natal, Bacău. În clasele I-VIII am studiat pian și făceam parte din corul liceului, iar acolo primeam mereu partiturile solistice și eram apreciată pentru vocea mea. Îmi aduc aminte că, la un moment dat, ne-a pus cineva să vizionăm spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi, cu celebra soprană Angela Gheorghiu în rolul principal, într-o montare la Opera Covent Garden din Londra... Era prima oară când vedeam un spectacol de operă și am fost absolut fascinată... Atunci am avut sentimentul că îmi doresc să fac așa ceva, că este ceva ce mă „cheamă”... Și așa m-am transferat de la pian la canto și am început să studiez arta cântului vocal.

Apoi am dat la Conservator în București, unde am fost studenta doamnei prof. Maria Hurduc, și tot în cadrul Universității Naționale de Muzică am absolvit și cursurile de master, la clasa doamnei prof. Cristina Soreanu.

La final de master am participat la un casting la Teatrul Național „Nae Leonard” din Galați, unde am obținut rolul principal, „Silvia”, din opereta cu același nume, scrisă de Emmerich Kálmán. Astfel, am avut bucuria să debutez cu primul meu rol la numai 24 de ani. După acest contract, m-au angajat și a urmat o perioadă de 6 ani în care am interpretat roluri minunate de operetă, musical și operă. În anul 2018 s-a organizat un casting în București, la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”, pentru spectacolul de musical „Kiss me, Kate”, scris de Cole Porter. Am reușit să obțin rolul eroinei principale, „Lilli Vanessi” sau „Kate”, iar după acest rol am devenit parte din echipa teatrului și până azi am creat împreună spectacole iubite de noi toți și, bineînțeles, de public.

Ai moștenit din familie iubirea pentru muzică?

Muzica nu este o moștenire de familie. Părinții mei au avut cu totul alte meserii, dar ne-au îndrumat pe toți cei 4 copii către muzică. Probabil s-au gândit că va fi un hobby, dar pentru 2 dintre cei 4 copii a devenit mai mult decât atât – joaca a devenit profesie și pasiune.

Cine a fost cel mai mare susținător al tău în această direcție?

Cel mai mare susținător al meu aș putea spune că am fost tot eu. Mi-a plăcut foarte mult această lume a spectacolului și am crezut în steaua mea, chiar dacă am întâmpinat piedici sau alte sugestii de-a lungul anilor... și, bineînțeles, credința în Dumnezeu!

Care este mentorul cel mai apropiat de sufletul tău și care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat despre această minunată meserie?

N-aș putea spune că am un mentor preferat sufletului meu. De-a lungul anilor am întâlnit oameni care m-au ajutat la momentul în care eram atunci. Am participat la cursuri de masterclass, la concursuri și am încercat să evoluez, să-mi descopăr „vocea mea”. Cel mai important lucru pe care l-am învățat este ca tot ceea ce fac să fie făcut cu iubire.

Cum a fost să lucrezi la acest spectacol?

Colaborarea cu Beatrice Rancea în spectacolul Prințesa Circului a fost foarte bună. Este prima dată când am lucrat împreună și mărturisesc că am descoperit o regizoare minunată, care știe să fie de partea interpretului, să scoată ce e mai bun din noi și să ne pună în valoare calitățile. Sper să avem ocazia să colaborăm și în alte producții.

Te-ai identificat cu personajul? Cu ce ai rămas sufletește din această interpretare?

Fedora Palinski este o femeie puternică, frumoasă și încrezătoare. Deși încerc să mă identific mereu cu orice rol interpretez, fiecare are ceva nou pentru mine. Am învățat de la acest personaj să am mai multă încredere în mine. După interpretarea acestui rol minunat, mi s-a confirmat în suflet ideea că „iubirea învinge întotdeauna...”

Ce mesaj ai pentru publicul nostru? Cum i-ai încuraja să consume mai des cultură?

Mesajul meu pentru publicul teatrului nostru este să vină la toate spectacolele, deoarece cu siguranță vor trăi momente unice și încărcate de emoții puternice. Sfatul meu este să încercați să mergeți la cât mai multe spectacole, fie ele de operetă, musical, operă, muzică clasică, jazz sau alte genuri... Muzica și arta, în general, ne țin sufletul viu și, pentru câteva momente sau ore, reușim să ne desprindem de problemele cotidiene și să pășim într-o altă lume – poate mai bună, mai frumoasă și plină de speranță...

Vă aștept cu toată dragostea la spectacole!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro