Elena Merișoreanu, cu o falcă-n cer și una în pământ, după ce și-a tras fire în obraji

#Exclusiv Click!

Elena Merișoreanu nu se jenează să recunoască câte intervenții de ordin estetic are la activ. Vârsta își spune, însă, cuvântul, așa că Merișor trece regulat pe la medicul estetician în ultima vreme. Cea mai recentă intervenție estetică a făcut-o pentru a elimina gușa. Cântăreața, însă, nu a prea văzut nici până acum efectele firelor băgate în obraji!

Elena Merișoreanu a început de tinerică cu operațiile estetice. Cântăreața a început să apleze la retușuri de ordin estetic încă de acum 20 de ani, când și-a tatuat sprâncenele în America.

Până la vârstă de 75 de ani, împlinită luna trecută, Merișor a încercat mai toate procedurile estetice existente pe piață. Și-a făcut botox, acid hialuronic și, ultima dată, și-a tras fire în bărbie și și-a făcut și lifting facial! Rezultatele, însă, s-au cam lăsat așteptate!

Citește și: Scandal între doamnele muzicii românești! Maria Dragomiroiu si Elena Merișoreanu își aruncă vorbe dure

Elena Merișoreanu: „Mi-am băgat niște fire în obraji ca să-mi mai ridice fața!”

Nu sunt la prima intervenție, eu îmi fac în fiecare an! Uite mi-am făcut botox în frunte. Mi-am băgat niște fire în obraji ca să-mi mai ridice fața un pic.

Nu știu dacă a eliminat. Nu a eliminat gușa, tot mai am. Dar, trebuie să păstrăm o limită să știi! Ce, vi se pare ca se vede ceva?! Hai sa fim serioși! Intervențiile astea le faci așa ca să zici că le-ai făcut! Apelați voi astea tinere mai bine la estetician!”

Operații nu fac, mă pregătesc acum de altă operație, de cea la picior, pe care am plănuit o fac în luna ianuarie!, a dezvăluit Elena Merișoreanu, pentru Click!.

Vezși și: Elena Merișoreanu spune tot despre întâlnirea cu Corina Caciuc: «M-au trecut niște fiori»

S-a iubit cu fratele Ionelei Prodan! „Era blond cu ochii verzi, îmi plăcea de el!”

Elena Merișoreanu tocmai ce a împlinit 50 de ani de căsnicie, luna trecută. Cântăreața a avut un mariaj reușit cu soțul său, colonelul Viorel Croitoru. Merișoreanu a dezvăluit că se iubea cu fratele Ionelei Prodan, însă s-a măritat cu colonelul până la urmă.

L-am cunoscut pe Croitoru, nu-mi displăcea. Dar, între timp, eu vorbeam cu fratele regretatei Ionela Prodan, era blond cu ochii verzi, îmi plăcea de el! Titu îl chema, l-am cunoscut la Dăbuleni, colegă fiind cu Ionela. Era inginer constructor și ne vedeam în weekend la ei acasă.Între timp, îl cunoscusem și pe milițian.

Făcusem mare petrecere acasă la mine, cu toată familia și actualul meu soț. A doua zi dimineață dormeam, a venit Titu după mine! Au stat la masa amândoi, Titu s-a prins… și când a plecat mi-a zis: te respect, știi ceva, dacă noi doi n-o să fim împreună, mărită-te cu ăsta!

E un băiat frumos și inteligent, de perspectivă, milițian… din București, o să ai și tu o familie aproape. Și după trei luni ne-am căsătorit! A contat faptul că părinții mei l-au iubit mult, a povestit Elena Merișoreanu, conform starpopular.ro.

Elena Merișoreanu, înșelată de soț! S-a păruit cu amanta! „Te tranșez și te bag în sac!”

Căsnicia cu Viorel Croitoru a avut și ea problemele ei, atunci când Merișoreanu a descoperit că este înșelată cu o colegă de breaslă. S-au luat de păr chiar în casă.

I-am zis să vină pe la mine, că i-am adus ceva frumos din străinătate. Ea știa casa mai bine decât mine, eram prietene ca două surori. I-am făcut o ciorbă de vițel cu zeamă de varză, am pus masa și, la un moment dat, mă uit la ea și îi zic: ascultă, fă, dacă nu spui ce s-a întâmplat, te tranșez și te bag în sac, te arunc dracului. Tu, prietena mea cea mai bună…

A încremenit, nu a mai putut vorbi. Foarte calculată, s-a ridicat și mi-a zis: știi ceva, taie-mă, omoară-mă, da, așa este! Dacă nu aveam eu grijă de el, avea alta și aia ți-l lua! Am luat-o în brațe și ne-am pupat. Nici în ziua de azi nu am vorbit cu soțul meu despre asta. Culmea, când ne întoarcem de prin Ardeal, ne oprim pe la ea, vorbim…”, a dezvăluit Elena Merișoreanu, în emisiunea „După faptă și răsplată”.

Elena Merișoreanu a aniversat, în octombrie, 50 de ani de căsnicie. Soțul ei, Viorel Croitoru este fost colonel, originar din Vâlcea. Acesta a deținut, în trecut, funcția de șef al Poliției Capitalei. Cei doi au împreună două fete, care le-au dăruit patru nepoței.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner alina chivulescu png
index (50) webp
banner pavel bartos png
Banner Iuliana Pepene
banner MIRUNA DIN TATUTU jpg
banner diana matei png
image
actualitate.net
image
actualitate.net