Irina Fodor a dat din casă! Ce poate să facă soțul, Răzvan, când este plecată la Asia Express: „Altă soluție nu e!” Care e mâncarea preferată a prezentatoarei de la Chefi la cuțite

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Irina Fodor are acasă o familie bună de pus în ramă. Prezentatoarea de la „Asia Express” și „Chefi la cuțite” a dat din casă și ne-a dezvăluit cum o susțin soțul Răzvan Fodor și fiica, Diana, în munca sa, ce presupune plecări de acasă cu lunile. Răzvan Fodor, însă, pare a fi soțul ideal!

La 36 de ani, Irina Fodor, îndrăgita prezentatoare de la „Asia Express” și „Chefi la cuțite” se poate considera o femeie împlinită. 

Irina are o carieră frumoasă pe micul ecran, dar și o familie iubitoare care o susține în toate proiectele sale, care nu sunt deloc puține în ultima vreme. 

Irina și Răzvan Fodor sunt căsătoriți de 14 ani și au împreună o fată, pe nume Diana, în vârstă de 13 ani. Cei doi prezentatori TV formează, la acest moment, unul dintre cele mai solide cupluri.

Prinsă la acest moment între două proiecte tv de amploare,  „Asia Express” și  „Chefi la cuțite”, îndrăgita prezentatoare de la Antena 1 ne-a vorbit cu sinceritate și dezinvoltură despre familia ei și nu numai. 

Irina Fodor: „Nu gătesc ca un chef!” 

Click!: Irina, cu ce vine nou sezonul acesta la “Chefi la cuțite”? La ce surprize să ne așteptăm?

Irina Fodor: Sezonul 14  „Chefi la cuţite”vine cu o mulţime de surprize şi cu noutăți care vor face competiția și mai intensă: pe lângă premiul în bani, câștigătorul sau câștigătoarea sezonului va primi un stagiu de pregătire de o lună la restaurantul Retroscena din Italia, oferit de Chef Richard Abou Zaki. 

Astfel, celor 30.000 de euro li se adaugă valoroasa recompensă a experienței unice în bucătăria restaurantului cu care Chef Richard a obținut o stea Michelin. Ce alte surprize v-am mai pregătit, vă invit să urmăriţi din 17 noiembrie, la Antena 1, în fiecare duminică, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, de la 20:30.

Click!: Înțeleg deci că, de data aceasta, există și un altfel de premiu decât cel în bani…

Irina Fodor: Da, am ridicat valoarea premiului la un nivel ce nu poate fi cuantificat, pentru că acum este vorba despre o experiență incredibilă, la care tânjesc toți profesioniștii în domeniul gastronomiei și toți pasionații de artă culinară: să intre și să lucreze în bucătăria unui restaurant cu stea Michelin.

Click!: Care dintre cei patru chefi este preferatul tău?

Irina Fodor: Eeee, de ce vreți voi să iscați ceartă la noi în bucătărie?! Nu sunt cuțitele suficient de ascuțite?! Îi admir pe toți, sunt oameni absolut senzaționali!

Click!: Cât de bine știi să gătești? Ești gospodină?

Irina Fodor: Nu gătesc ca un chef, asta e clar. Fac lucruri de bază, am mai învățat de la Răzvan câteva feluri de mâncare, dar nu sunt vreo expertă. De cele mai multe ori, el gătește în casă. Eu sunt gospodină, dar nu neapărat în bucătărie. Eu sunt șefă pe restul activităților: spălat, curățenie, grădină, cățel.

Care este mâncarea favorită a Irinei Fodor? 

Click!: Care este felul tău de mâncare preferat acasă?

Irina Fodor: Orice fel de ciorbă. Acră să fie!

Click!: Dar soțul, Răzvan, ce preferă? 

Irina Fodor: Lui îi place mult mâncarea indiană. Nu refuză niciodată carnea de miel în sos, gătită în stilul lor specific.

Click!: Bucătăria românească sau italienească?

Irina Fodor: Românească. Îmi plac prea mult sarmalele.

Click!: Vacanțele unde le petreceți? Aveți o destinație preferată?

Irina Fodor: Nici nu mai contează unde, dacă e vacanță, e minunat, oriunde ar fi! Există totuși niște afinități acasă, de ce să nu fiu sinceră?!

Mie îmi plac vacanțele la mare și la căldură, în general. Răzvan și Diana le preferă pe cele la munte, lor le place frigul și se simt bine la temperaturi mai scăzute. Deci avem o ecuație complicată! Partea bună e că am găsit soluții pentru toată lumea și de-a lungul timpului, nu au existat plângeri.

Își mai dorește familia Fodor al doilea copil?! „Până când se inventează teleportarea, altă soluție nu e”

Click!: Prezinți și  „Chefi la cuțite” și „Asia Express”… Prin urmare, nu prea stai pe acasă, în ultimul timp. Ce zice Răzvan, cum luptați cu distanțele?…

Irina Fodor: Ne auzim la telefon sau prin apel video ori de câte ori e posibil, până când se inventează teleportarea, altă soluție nu e. În rest, Răzvan se luptă pe acasă, să țină totul pe linia de plutire cât eu sunt plecată, și sunt mândră că îi iese de minune.

Click!: Vă mai doriți copii?

Irina Fodor: Asta e o întrebare la care nu pot să răspund. Dacă spun „nu” și totuși apare al doilea copil și o să vadă interviul ăsta la un moment dat, o să se simtă nedorit. Dacă zic „da” și, de fapt, nu mai vine al doilea copil, o să ziceți că sunt o mincinoasă. Așa că mai bine stau eu cuminte și aștept să văd ce mi-a pregătit destinul.

Irina Fodor, alături de cei patru bucătari de la Chefi la cuțite foto: Antena 1
Irina Fodor, alături de cei patru bucătari de la Chefi la cuțite foto: Antena 1

Când începe „Chefi la cuțite”?! 

Sezonul 14 al emisiunii „Chefi la cuțite” aduce, din 17 noiembrie, la Antena 1 savoarea intensă a celei mai puternice competiții din ringul culinar. 

Chef Richard Abou Zaki, Chef Alexandru Sautner, Chef Orlando Zaharia și Chef Ștefan Popescu se întorc la masa juraților pentru o nouă rundă de audiții pe nevăzute, dar și în arena aprigelor bătălii pentru amulete, care în acest sezon vin cu o miză neașteptată, ce va da o nouă dinamică întregii competiții.

Farfurii surprinzătoare, pasionați de bucătărie dornici să revoluționeze arta gastronomică, invitați de marcă din aristocrația artei culinare internaționale, demonstrații de forță ale celor patru jurați pentru cele mai râvnite amulete, concurenți cu povești impresionante și multe emoții, toate vor fi dezvăluite în noul sezon al cooking show-ului prezentat de Irina Fodor, care va fi difuzat la Antena 1 în fiecare duminică, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, de la 20:30.

Competiția se anunță cu atât mai intensă cu cât, începând din acest sezon, pe lângă premiul în bani, câștigătorul sau câștigătoarea marelui trofeu al cooking show-ului va primi un stagiu de pregătire de o lună la restaurantul Retroscena din Italia, oferit de Chef Richard Abou Zaki. Astfel, celor 30.000 de euro li se adaugă valoroasa recompensă a experienței unice în bucătăria unui restaurant cu o stea Michelin.

 „Noul sezon <<Chefi la cuțite>> vine cu un vibe nou. Înaltul profesionalism pe care îl aducem în bucătărie, cu un nou mod de a vedea bucătăria contemporană, împreună cu poveștile extraordinar de frumoase ale unor concurenți care vor face istorie în platoul show-ului alcătuiesc o rețetă de neratat. Cu adrenalină, cu entuziasm, dar și cu o poftă nebună de competiție... pentru că între noi, cei patru jurați, cuțitele chiar au fost ascuțite în acest sezon”, a declarat Chef Richard Abou Zaki.

 „Este un sezon care pentru mine aduce o altfel de încărcătură emoțională, dar și o dorință imensă de a câștiga. Spun asta pentru că, de data asta, am intrat în platoul <<Chefi la cuțite>> și mai pregătit pentru confruntările culinare. Va începe un capitol al acestei povești frumoase în care simt că eu și ceilalți trei Chefi putem contura un nou trend în zona gastronomică. Ne-am pus întregul suflet și creativitatea în această poveste. După atâta pasiune și consum emoțional în platoul de la Chefi, abia aștept să înceapă noul sezon!”, a spus Chef Orlando Zaharia.

 „Urmează un sezon exploziv <<Chefi la cuțite>>, plin de surprize, efervescent, cu o luptă crâncenă pentru amulete și concurenți fantastici. Stați aproape și urmăriți-ne, pentru că va fi un sezon de senzație”, a declarat Chef Alexandru Sautner.

 „Sezonul acesta este de departe cel mai așteptat pentru mine! Am văzut concurenți care mi-au depășit așteptările și m-au provocat cu idei pe care nu le-am mai întâlnit. Sunt convins că veți fi la fel de captivați ca mine și surprinși de nivelul la care a ajuns competiția”, a declarat Chef Ștefan Popescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner marian ralea jpg
banner alina chivulescu png
index (50) webp
banner pavel bartos png
Banner Iuliana Pepene
banner MIRUNA DIN TATUTU jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net