Karmen și Olga Barcari nu puteau una fără alta la Asia Express!. “O compatibilitate extraordinară! Nici că se putea mai bine. Mă mândresc cu tine, Karmen!”
Karmen, fiica cea mare a lui Adrian Minune, și buna ei prietenă, Olga Barcari, care este hairstylista ei de când vedeta și-a lăsat primul proiect muzical, “Domino”, fac echipă bună și frumoasă în noul sezon Asia Express de la Antena 1.







Ne-au spus în interviul exclusiv pentru Click! că nu ar fi putut merge pe Drumul Eroilor una fără alta și s-au mobilizat și împins de la spate împreună astfel încât să poată face față acestei experiențe inedite și unice în care au plecat.
Karmen, Olga, ce faceți? Cum a fost această experiență pentru voi? Stiu că voi sunteți prietene de mult, de altfel, de la începuturi!
Karmen: Chiar că de la începuturi.
“Atunci când te sun și nu răspunzi plâng pentru că mi-e dor de tine și te iubesc din toată inima mea”
Cum a fost împreună în Asia Express?
Karmen: Nici că se putea mai bine.
Olga: O compatibilitate extraordinară. Mă mândresc cu tine Karmen, și de multe ori, să știi că, atunci când te sun și nu răspunzi plâng pentru că mi-e dor de tine și te iubesc din toată inima mea.
Trebuie să vă mutați împreună fetelor...
Olga: Da, pentru că ea mi-a fost și mamă și tată, chiar dacă aveai nervii pe care îi aveai, vedeam mai mult în tine. Mi-a fost alături, m-a strâns în brațe când a fost nevoie, i-a păsat de mine ceea ce contează, putea să lase proba dacă pățeam ceva, să mă ia în brațe.
Karmen: A fost un moment când ea nu mai putea pentru că a dus ea toată proba, a luat ea greul și la un moment dat a cedat. Și știi ce am zis? “Nu mă interesează, dacă plângi, vino încoace, ia-mă în brațe, nu mă interesează timpul acum, stăm până îți revii. Nu vreau niciun concurs, vino, ia-mă în brațe, hai să te iau în brațe să-ți revii”. Pentru că e mult mai important ca omul de lângă mine să fie bine decât un joc.
Karmen, vreau să știu dacă tatăl tău se va uita la Asia Express.
Nu, nu se va uita. El mi-a zis, “de ce pleci tu acolo nu înțeleg, că într-o săptămână vii înapoi”. Și lasă să nu se uite!
Ce a fost cel mai greu pentru voi acolo?
Olga: Nimic. Nu a fost nimic. Dorul de casă.
Karmen: Dorul de fata mea și de familie.
Cred că cu autostopul v-ați descurcat că sunteți frumoase, opreau mașinile pe acolo, nu?
Olga: Autostopul a fost un pic chinuitor, într-adevăr, pentru noi, însă nu a fost un motiv să ne doboare. Am fost tot timpul “strong”. Doar că ne era frică să nu dormim prin mașini.
Karmen: Au fost și destule momente în care am cedat, pentru că atunci când nu-ți merge și nu-ți merge, și nu-ți merge timp de două ore - două ore jumate, orice om cedează.
Karmen nu mai vrea să vadă orez după Asia ExpressCazarea, mâncarea cum au fost?
Karmen: Am mâncat ce a fost acolo.
Olga: Orez. Ne dădeau oamenii orez.Orez cu ou.
Mai mâncați orez acum?
Karmen: Nu prea.
Olga: Da. Eu mănânc în continuare orez, mie îmi place foarte mult. Când mergeam la cazări, Karmen ciugulea foarte puțin. Mie îmi place să mănânc, eu mâncam tot ce-mi dădeau oamenii ăia. Dar ce era bine, important, Karmen vorbea cu ei foarte mult. Eu mâncam, ea vorbea cu ei. Ea cu politețea. Așa erau treburile.
Care a plâns mai mult dintre voi două în această provocare?
Karmen: Eu am plâns, m-am jelit, m-am tăvălit, m-am toate alea și mi-am revenit.
Olga: Am plâns, plâns. Ai lăsat, ai lăsat să iasă.
Karmen: Olga, fiind o femeie foarte puternică, i-a luat ceva, eu sunt obișnuită dintotdeauna cu camerele. Însă, ea a fost tot timpul în gardă. Și am simțit cumva să o ajut să fie ca mine și să uite pentru câteva momente că suntem într-o competiție și să savureze cu totul. Și faptul că suntem cu români de acasă și că ne întâlnim, pentru că am stat destul de mult plecați și am stat numai printre asiatici, parcă nu ne înțelegeam așa bine cu ei, nu eram pe aceeași energie...
Deci, ea te-a motivat pe tine.
Karmen: Ea m-a motivat pe mine să fiu puternică și eu am sensibilizat-o pe ea să savureze și să simtă tot ce am trăit acolo. Am fost echipa perfectă.
“De când am venit din Asia, sunt într-o perioadă în care încerc să-mi pun viața în ordine”
Ați mai repeta această experiență?
Karmen: Da.
Olga: Da, am repeta-o. A fost destul de ok. Vreau să vă întreb dacă ați fi câștigat marele premiu, ce ați fi făcut cu bănuții? Karmen: Hai să nu vorbim despre astea... Olga: Mai puneam eu jumătate și îmi cumpăram casa acum. Dar voi vă înțelegeți foarte bine.
V-ați gândit vreodată să faceți un business împreună?
Karmen: Olga e șefă la ea pe parcelă, eu la mine pe parcelă...
Olga: Eventual o melodie. Nu, nu, fiecare cu partea ei. Eu sunt cu părul, ea cu cântatul.
Cum te-a primit Sofie când te-ai întors acasă?
Karmen: Cu brațele deschise. A fost frumos. Foarte frumos!
A fost cea mai lungă perioadă, când ai fost plecată de lângă ea?
Karmen: Niciodată n-am stat atât de mult departe una de cealaltă.
Ce faci tu să te menții așa de bine?
Karmen: Nu mă mai întreba, că nu fac nimic. Am nervi, am draci pe mine, d’aia nu mă îngraș.
Voi vă sfătuiți și sufletește vorbind?
Karmen: De când am venit acasă, țin să recunosc că eu sunt prietena nasoală. Eu nu răspund la telefon. De când am venit din Asia, sunt într-o perioadă în care încerc să-mi pun viața în ordine. Pentru că fetița mea începe școala și are nevoie de mine și sunt constant cu ea.
La tine, Olga, cum stă treaba?
Olga: La mine foarte bine. Toată lumea este foarte bucuroasă că am venit calmă și nu mai fac ca toate cele. Aveam o etichetă de fată mai dură și mai directă. Și când colo eu sunt un mielușel.
Karmen: Și a demonstrat că poate.
Vreau să întreb dacă ai admiratori mai mulți după acest show?
Olga: Încă nu au apărut, vedem după. Să ieșim și noi în oraș, că eu fac numai servici casă servici. Cine să mă caute?





























