Mâncatul emoțional te împiedică să ai silueta la care visezi? Romina Neacșu dezvăluie secretul: „Dietele nu pot regla stresul”

#Exclusiv Click!

Mâncatul emoțional este unul dintre cele mai întâlnite comportamente alimentare, dar și unul dintre cele mai greșit înțelese. De multe ori, este pus pe seama lipsei de voință sau a indisciplinei, însă specialiștii atrag atenția că, în realitate, vorbim despre stres, oboseală și mecanisme de adaptare ale corpului. Pentru a lămuri aceste confuzii și pentru a explica de ce dietele stricte ajung să eșueze, am discutat cu Neacșu Romina Elena, specialist în mâncat emoțional, antrenor de fitness, tehnician nutriționist și instructor de yoga. În interviul de mai jos, Romina explică pe înțelesul tuturor ce este mâncatul emoțional, de ce apare mai ales seara, cum se ajunge la pierderea controlului și ce pot face oamenii, concret, pentru a-și schimba relația cu mâncarea, fără presiune și fără vinovăție.

Mâncatul emoțional te împiedică să ai silueta la care visezi?
Mâncatul emoțional te împiedică să ai silueta la care visezi?

Mâncatul emoțional te împiedică să ai silueta la care visezi?

Click: Ce este, de fapt, mâncatul emoțional și de ce nu are legătură, în cele mai multe cazuri, cu lipsa de voință sau disciplină?

Mâncatul emoțional nu este despre mâncare, ci despre răspunsul automat al corpului la stres, oboseală sau suprasolicitare. Mâncarea devine cea mai rapidă modalitate de a calma sistemul nervos, pentru că, pe termen scurt, reduce tensiunea și oferă confort.

Problema apare atunci când acest mecanism se repetă, iar mâncarea devine principala formă de reglare. De cele mai multe ori, nu este vorba despre lipsă de voință, ci despre o capacitate scăzută de autoreglare. Corpul caută reducerea stresului și o doză rapidă de dopamină.

Disciplina poate ajuta până la un punct, însă am lucrat cu persoane foarte disciplinate care, în momente de oboseală sau criză, ajungeau să se autosaboteze, nu pentru că nu știau ce au de făcut, ci pentru că sistemul lor nervos era epuizat.

Click: Care este cea mai mare confuzie pe care o vezi la persoanele care spun că mănâncă emoțional?

Cea mai mare confuzie este că mâncatul emoțional este asociat doar cu „poftele”. În realitate, apare mult mai subtil: mâncat pe fond de oboseală, mâncarea folosită ca recompensă sau mâncatul seara pentru a opri gândurile.

Mâncatul emoțional devine o problemă atunci când este frecvent și lipsit de discernământ. Nu este nimic greșit în a alege conștient ceva dulce pentru o stare de bine; problema apare când mâncarea devine soluția constantă pentru gestionarea emoțiilor.

O altă confuzie este ideea că aceste persoane nu sunt suficient de puternice. Din experiența mea, cei mai afectați sunt adesea oamenii care se forțează constant să funcționeze. În acest context, mâncatul emoțional apare ca o supapă, nu ca o slăbiciune.

Click: De ce dietele, regulile stricte și ideea de „mai mult control” eșuează aproape întotdeauna?

Pentru că mâncatul emoțional nu este o problemă de reguli, ci de stare internă. Dietele pot controla ce mănânci, dar nu pot regla stresul sau tensiunea emoțională. Pe termen scurt, controlul funcționează; pe termen lung, duce la acumulare și pierderea controlului.

Click: De ce apar episoadele de pierdere a controlului mai ales seara, după o zi „percepută ca fiind corectă”?

Mâncatul seara este adesea un mix între mâncat emoțional și o alimentație insuficientă pe parcursul zilei. După o zi plină de decizii și stres, sistemul nervos caută relaxare. Seara apare oboseala fizică și mentală, iar creierul caută dopamină și confort.

Dacă, în plus, corpul nu a primit suficientă energie în timpul zilei, riscul de supraalimentare crește, iar alegerile devin orientate spre recompensă.

Click: Ce te-a determinat să te specializezi în mâncatul emoțional?

Lucrând cu multe persoane, am observat că informația nu este problema. Deși știau ce să mănânce sau cum să se antreneze, mulți se autosabotau în perioade de stres sau dezechilibru emoțional.

Specializarea pe mâncat emoțional a venit natural, din nevoia de a lucra la un nivel mai profund. Când ajungi să lucrezi cu mecanismele din spatele comportamentului, rezultatele devin sustenabile.

image

Click: Ce pot face oamenii, concret, pentru a-și schimba relația cu mâncarea?

Primul pas este renunțarea la dietele drastice și mutarea atenției de la control la observare, fără judecată: când mănâncă, în ce stare sunt, ce emoții apar.

Este esențial și un minim de structură: mese suficiente, pauze reale și somn. Nu poți cere echilibru de la un corp obosit sau subalimentat. Schimbarea vine din pași mici, repetați, care construiesc siguranță internă.

Click: Unde te pot găsi oamenii și cum îi poți ajuta?

Oamenii mă pot găsi online, pe Instagram și TikTok, la @romina.fitness_, unde vorbesc despre relația cu mâncarea, corpul și mecanismele din spatele comportamentelor alimentare. Lucrez integrat, cu alimentație, structură și reglare emoțională, pentru ca oamenii să își construiască o relație stabilă și conștientă cu mâncarea, pe termen lung.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
florin piersic gabriel fătu jpg
Nihan de România jpg
Roxana Condurache, eliminată de la Survivor
banner romanii au talent webp
fam maruta jpg
Eduard Buhac, actorul din „Cei Trimiși”, își dorea să ajungă preot
banner Marina Nițoiu jpg
Cât costă un Smash Burger a la Chef Florin Dumitrescu!
image
actualitate.net
image
actualitate.net