Regula de aur a Mădălinei Ghenea care o ajută să arate impecabil: „Nu negociez”. Actrița are un program strict
Mădălina Ghenea, în vârstă de 38 de ani, atrage privirile tuturor la fiecare apariție. Ea are o siluetă impecabilă, care a făcut furori în marile capitale ale modei, iar secretul său constă într-o disciplină riguroasă de la care nu se abate.

Actrița le-a dezvăluit urmăritorilor din mediul online cum reușește să se mențină în formă. Mădălina a fost asaltată de fani într-o sesiune de întrebări și răspunsuri pe Instagram, iar vedeta le-a precizat acestora că secretul său constă în antrenamentele consecvente de la care nu renunță niciodată.
Ea se antrenează în sala de fitness de patru ori pe săptămână, iar pe lângă asta, a inclus în dietă suplimente cu Vitamina D, vitamina C, Magneziu și Omega-3, la recomandarea medicului său: „De 4 ori pe săptămână, nu negociez! Vitamina D, vitamina C, Magneziu și Omega-3, administrate regulat, pe baza sfaturilor medicale”, a scris ea.
Mădălina a precizat că totul constă într-o disciplină riguroasă. Chiar și în urma unei accidentări recente, ea tot a avut forța să rămână activă și să nu își întrerupă rutina:
„Disciplină. Chiar și după ce m-am accidentat acum câteva săptămâni și am ajuns la spital sau am primit vaccinul antitetanos, tot am fost prezentă. Am avut o rană adâncă, am șchiopătat puțin, dar consecvența contează. Mă adaptez, nu renunț”, a mai notat ea.
Alimentele pe care Mădălina Ghenea nu le consumă
În privința regimului alimentar, Mădălina Ghenea dezvăluia anterior că a exclus din regim produsele care conțin gluten, precum pâine, paste și pizza, dulciurile și prăjelile. Acest lucru nu este însă o simplă preferință pentru slăbire, ci o măsură vitală pentru sănătatea ei: „Am boala celiacă, așa că nu pot mânca pizza, paste, pâine, dulciuri, prăjituri, știi, orice…Orice mâncare prăjită, dar nu pentru că sunt la dietă și încerc să slăbesc, ci pentru că mă simt foarte, foarte, foarte extrem de bolnavă, mai ales în ultima vreme”, spunea românca.
De asemenea, printre metodele prin care își menține sănătatea și frumusețea se numără și strictețea față de vicii. Mădălina evită complet alcoolul și tutunul, alegând în schimb să consume multă apă și ceaiuri naturale.


































