Mircea Baniciu, în lacrimi. Gestul soției sale l-a lăsat fără cuvinte

#Exclusiv Click!

Mircea Baniciu (73 de ani) este unul dintre cei mai talentați artiști români, un nume cu cu care ne mândrim, motiv pentru care a fost sărbătorit la Timișoara, pentru cei 50 de ani de carieră. Horia Brenciu a fost amfitrion petrecerii, iar de la eveniment nu au putut lipsi apropiații, printre care soția, dragii lui prieteni și, bineînțeles, fanii.

Mircea Banciu, aniversat la Gala ”Stele Românești”

Mircea Baniciu a aniversat la Timișoara cei 50 de ani de carieră. Orașul nu a fost ales întâmplător, este chiar locul în care marele artist s-a născut. Într-un eveniment organizat de ASIS Mapamond (Izabela și Valentin Rudolf), cu sprijinul Muzeului Național al Banatului și al Consiliului Județean Timiș, starul folk-rock a fost omagiat la ”Gala Stele Românești”, festivitatea fiind la a treia ediție (n.r. primele două ediții au fost dedicate lui Ovidiu Lipan Țăndărică și Ivan Patzaichin).

Citește și: Copiii folkiştilor Mircea Rusu şi Mircea Baniciu sunt în top

Aniversarea a avut loc chiar la Teatrul Național din Timișoara, locul de debut al artistului din urmă cu 50 de ani, un moment tocmai bun pentru a-și lansa o ediție discografică de colecție, un triplu CD Best of MIRCEA BANICIU. Și pentru ca atmosfera să fie una de elită, cine altcineva putea fi amfitrionul serii decât nimeni altul:Horia Brenciu, care a întreținut atmosfera pe parcursul întregii seri.

Soția, fiul și prietenii l-au făcut să plângă, pentru că totul a fost o surpriză, nu a știut că va fi aniversat la Timișoara.

„Nu a fost greu să ajung până aici profesional vorbind. De când am început să lucrez în acest domeniu mi-am propus unde trebuie să fiu peste ani și ani de muncă. Mi-am aniversat recent 50 de ani carieră și nu mă așteptam să fie atât de frumos...să am oamenii pe care îi iubesc lângă mine. Am plâns de emoție și fericire! Am avut soția lângă mine, prieteni dragi inimii mele alături printre care și Horia Brenciu. Nu mă așteptam să mă aprecieze atâta lume, în Timișoara, să vină să mă pe mine și să se bucure alături de mine.”, a conchis, pentru Click!, Mircea Baniciu.

Mircea Baniciu, îndrăgostit lulea și după 18 ani de mariaj!

Artistul trăiește o frumoasă poveste de iubiri de 18 ani alături de Alina Nemeș. Cei doi s-au căsătorit în 2014, după zece ani de relație, iar împreună îl au pe Victor (17 ani), care este mândria familiei.

„Soția mea, Alina, mă susține în tot ceea ce fac. Nu are încotro. Am noroc că nu este o femeie geloasă. Nici nu i-am dat motive de gelozie în toți acești ani. Sunt un norocos. Sunt alți bărbați care nu au norocul meu, îi sună non-stop soțiile. Eu nu am de ce să mă plâng.”, ne-a spus Mircea Baniciu.

Click! spune

Mircea Baniciu a devenit cunoscut publicului în 1970, atunci când a devenit solistul vocal al trupei Phoenix, iar din 1977 acesta a început o carieră solo.

Ulterior, în 1992, cântărețul a fondat trupa Pasărea Colibri, împreună cu Florian Pittiș, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici. În 2002 revine în trupa Phoenix cu ocazia concertului aniversar Phoenix 40 de ani. În toamna anului 2007 părăsește din nou Phoenix pentru a-și continua cariera solo și pentru a înființa în 2014 supergrupul Pasărea Rock, scrie wikipedia.

Starul folk-rock este căsătorit cu Alina Nemeș, însă are un mariaj eșuat la activ cu actrița Diana Gheorghian, cu care o are pe Ana Baniciu. Din păcate, prima soție a încetat din viață în 2021.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

bani valuta curs valutar dolari pexels jpg
cub cornel Ilie png
barbat suparat jpg
Cristina Pazurati în vizita la Tristan Tate FOTO Antena 3 CNN / Wowbiz
cub Otniela png
Casa pe interior jpg
America Express Andreea Antonescu și Andreea Bălan Foto Antena 1
facebook messenger jpeg
image
image
image
image
image
image
America Express Andreea Antonescu și Andreea Bălan Foto Antena 1
cub Otniela png
cub alina pușcău png
cub claudia pavel cream png
cub ionuț Iftimoaie png
cub smiley png