Nimic nu i-a doborât! Gabriel Tamaș, echipa perfectă cu Dan Alexa, la Asia Express: „Am avut dificultăți în viață și am trecut cu brio peste ele”
Gabriel Tamaș (41 de ani) e super fericit că a mers pe Drumul Eroilor, în Asia Express, alături de bunul său prieten, antrenorul de fotbal Dan Alexa.






Au făcut echipă bună, căci unul a fost creierul, iar altul locomotiva, cum ne-au mărturisit amândoi, exclusiv, pentru Click!
Tamaș și Alexa au plecat în competiția Asia Express cu gândul la distracție. Cum s-au împins unul pe altul de la spate, am aflat pentru Click! chiar de la amândoi!
„O să fie un show total”
Gabi, cum a fost această experiență, Asia Express pentru tine?
Pot spune că a fost experiența vieții mele, ceea ce n-am trăit niciodată până acum. Am învățat foarte multe lucruri și chiar m-am distrat. Cu toate că a fost greu pentru noi, cred că și pentru celelalte echipe, dar noi, în special, ne-am distrat. O să vedeți. O să fie un show total.
Dan Alexa spune despre Gabi Tamaș că este “animalul performanței”
Cât de des ai fost curtat ca să participi la acest show?
Nu, nu pot spune că am fost curtat. A fost o alegere comună. Dacă nu venea Dan, nu mergeam niciodată la acest show, pentru că eu spun că suntem compatibili și ne completăm unul pe altul.
Dan, vreau să-mi spui, te rog, cum l-ai caracteriza pe prietenul tău după această experiență!
Dan Alexa: Animalul performanței! Cel mai performant om pe care l-am cunoscut, din toate punctele de vedere.
Gabi Tamaș: Animal sau monstru?
Dan Alexa: Monstru total. Este cel mai bun, de departe. Garantez, la orice emisiune merge, dacă va merge, o câștigă!Dau scris. El a fost locomotiva.
Gabi Tamaș: Și Dan creierul.
Deci echipa perfectă. Fără el nu se putea, nu?
Gabi Tamaș: Credeți-mă că fără el, pentru că am stat și m-am gândit foarte mult pe cine să aleg să vină cu mine, și chiar m-am gândit la Dan, pentru că îl știam de foarte mult timp. Chiar am jucat împreună și știam caracterul lui. Pentru că într-o echipă, și mai ales prin probele prin care am trecut și pot spune dificultățile, dacă nu te înțelegeai cu partenerul, te certai 100% și îți luai jucăriile și plecai acasă.
Dan e mai absent din zona asta de showbiz. Acum o să-l descoperim în altă zonă.
Păi și eu sunt prezent?
Pe tine, parcă te-am văzut mai des la TV.
Păi m-ai văzut că am spart un termopan și din cauza asta cred că, probabil… Nici mie nu-mi place să fiu în media sau în centrul atenției pentru că eu știu ce am de făcut în viață, am drumul meu și mă chitesc doar pe chestia asta. Dar acum o să vedeți, Bețivu Tamaș, cum toată lumea spune, sau eu știu ce denumiri mi-au mai dat.
O să vedeți și omul Tamaș sau omul Alexa, lumea nu-l știa nici pe Dan. Eu pot spune că am trecut cu brio peste această emisiune, nu ne-am făcut de râs. Nu știu dacă voi mai merge vreodată, dar cu toate astea, mi-e cam dor să mai merg.
Te-ai redescoperit în vreun fel în acest show? Adică ai aflat ceva despre tine ce nu știai până acum?
Nu, nicidecum. Mă știam dinainte, adică am avut dificultăți în viață și am trecut cu brio peste ele și nu m-am uitat niciodată înapoi. Ăsta cred că este atuul meu. Nu mă uit înapoi pentru că nu vreau să îmi pierd timpul cu prostiile pe care le-am făcut. Eu știu ce am de făcut, mă uit în față și la revedere.
„Când ți-era foame mai băgai mâna la o tarabă și mușcai”
Ce a fost cel mai greu? Autostopul, mâncarea, cazarea?
Sunt trei chestii care sunt cele mai grele. Este autostopul, este mâncarea și este cazarea. Cu mâncarea treceai foarte repede peste pentru că aveai misiuni zilnice care te țineau în priză și uitai de mâncare, uitai de foame. Când ți-era foame mai băgai mâna la o tarabă și mușcai. O să vedeți.
Pe Dan Alexa l-am întrebat dacă s-a folosit de farmecul lui ca să mai obțină câte ceva pe acolo de mâncare, o cazare.
O să vedeți și chestia asta cu farmecul lui Dan, dar în emisiune. Și chiar, credeți-mă că l-au confundat cu John Wick și cu Iisus, a fost cineva care a zis asta. Doamne, că vorbesc prostii, dar chiar l-au confundat. O să vedeți în emisiune.
Cum ai gestionat dorul de casă, de familia ta cât timp ai fost plecat la Asia Express?
Noi putem spune că am trecut foarte ușor peste chestiile astea. Nouă ne e dor de familie în fiecare zi, pentru că noi suntem plecați, suntem departe de ei, eu lucrez la București, ei sunt stabiliți la Brașov, merg în weekend-uri acasă după meciuri. Adică dorul ăsta l-am gestionat cumva. Mai ales fiind sportiv și având cantonamente foarte multe, tot în acea situație eram. Dar aici a fost un pic mai greu pentru că nu puteam să vorbim cu ei. Asta ne-a făcut să le simțim lipsa mult mai mult.
„Noi am mers cu un singur scop, să ne distrăm”
Ai mai repeta această experiență, dacă ar fi să ți se propună din nou să participi?
Nu știu. Așa să mai merg, să zic, câteva zile, da, dar nu știu dacă aș putea să reiau și să mă duc o lună, două, trei, cinci, zece, nu știu dacă aș putea să mă duc.
Când ați plecat de acasă, te-ai gândit vreodată că ar fi posibil să vă întoarceți câștigători?
Noi am mers cu un singur scop, să ne distrăm și încet-încet să vedem dacă putem să ducem probele până la sfârșit și să ajungem cât mai departe. O să vedeți că n-am ajuns chiar așa departe cum se zvonește, dar nu ne-am făcut de râs.
Ce ai vrea să faci cu banii, cu marele premiu?
Dacă îl câștigam, dar nu mai vreau să mă gândesc, pentru că acum mă enervez că nu l-am câștigat. (râde)





























