Video Virgil Ianțu, dezvăluiri din relația cu fiica, Jasmine: „Am învățat-o să fie OM”. Ce îl mai leagă în prezent de orașul natal, Timișoara?
Prezentatorul TV Virgil Ianțu a participat la lansarea primului tunel de vânt din România în orașul său natal, Timișoara. Și-a deschis sufletul pentru Click! și a vorbit despre casa părintească, dar și despre relația foarte apropiată pe care o are cu fiica lui, frumoasa Jasmine.
Virgil Ianțu (55 de ani) are cu ce să se mândrească. Fiica lui, Jasmine(21 de ani), are planuri ambițioase, o frumusețe aparte și o relație apropiată cu ambii părinți. Jasmine locuiește în Spania, unde studiază la o instituție de învățământ de top. Ea urmează cursurile institutului Les Roches Global Hospitality Education, una dintre cele mai bune școli de turism și servicii hoteliere din lume.
Născut la Timișoara, Virgil Ianțu a primit anul acesta titlul de cetățean de onoare al acestui oraș. Cunoscutul prezentator TV a fost prezent, marți, la inaugurarea primului tunel de vânt din România în orașul natal și a acordat un interviu în exclusivitate pentru Click!
Click!: Domnule Ianțu, un tunel de vânt s-a lansat la Timișoara, orașul dvs. natal. E o premieră pentru România. Înțeleg că nu o să vă dați astăzi. Când preconizați?
Virgil Ianțu: Eu vin des la Timișoara, aproape în fiecare lună. Tunelul de aici de la G e practic, o continuare a orașului. E aproape de aeroport, chiar data viitoare când o să vin o să încerc senzația asta. Eu am avut mereu în minte să sar cu parașuta, acum o să am ocazia.
Click!: Vă plac sporturile extreme?
Virgil Ianțu: Nu-mi plac neapărat sporturile extreme. Dar am zburat cu avioane de acrobație, cu elicopterul și chiar cu piloți celebrii. Dar, am avut mereu în minte să mă arunc din avion. Până atunci, cred că e foarte binevenit acest tunel, pentru a încerca senzația. Chiar de mic mă uitam și îmi doream să încerc această senzație. Asta e fain și la acest centru pentru că, pe lângă latura de divertisment, poți să vii cu familia, cu copii și chiar recomand timișorenilor și nu numai să vină aici cu familia, cu copiii. De la 4 ani în sus copiii pot încerca senzația asta.
E un moment în care poți să petreci timp liber cu copilul, să mai stai aici în restaurant, la locul de joacă, ai toate facilitățile, poți să stai aici o zi întreagă și nu te plictisești.
Click!: Ați avut vreodată frică asta de avion?
Virgil Ianțu: Nu, niciodată! Am avut ultima oară parte de 15 ore de zbor, de la Sindey la Doha. Din 15 ore, 14 ore a fost un taifun care ne-a urmărit. Eu am dormit liniștit, Nu am probleme de genul ăsta, din fericire. Am o prietenă care cântă filarmonica din Timișoara și care a refuzat să meargă departe în țări să cânte tocmai de la teama asta.
Dar aici în tunelul de vânt nu e cazul, aici e totul în siguranță, tot ce se întâmplă e supravegheat, cei care participă au un instructor. Echipamentul e super fain.
Click!: Cât de des sunteți de aici, din Timișoara? Mai aveți rude?
Virgil Ianțu: Da, îl am pe fratele meu, nepoata, am și prietenii din copilărie cu care mă văd când vin. E și doamna învățătoare, mă mai văd și cu ea. Am fost prima ei promoție și mi-e foarte dragă. Orașul îmi place foarte tare, a crescut foarte mult în ultimii ani, s-a dezvoltat. Timișoara este, la momentul ăsta, cel mai frumos oraș din țară, cel mai viu. Acum vreo 9 ani mi-era destul de jenă să vin în Timișoara cu prietenii, deși mă mândresc cu orașul meu natal.
Atunci însă orașul nu arăta foarte bine, era mohorât, în ultimii ani a avut însă o creștere fantastică și culturală. Bineînțeles și datorită faptului că a devenit capitală culturală.
Dar acum are o efervercență fantastică orașul și mă bucur. Mai e foarte mult de lucru. Știu că timișorenii se plâng mai mult decât să aprecieze ceea ce au, dar dacă ar merge prin țară ar face diferența și ar vedea că trăiesc într-un oraș fantastic. E un oraș colorat și viu și tot mai frumos, în care se întâmplă lucruri care contează, lucruri importante ca dezvoltare și ca infrastructură.

„Casa părintească nu o mai am, dar o să rămân toată viața timișorean”
Click!: Ce amintiri vă leagă de Timișoara?
Virgil Ianțu: Cele mai frumoase amintiri sunt legate de familie, de perioada școlii, cu prietenii. Eu am făcut Ion Vidu, de la 5 ani am fost la Vidu. Și, în momentele când mai trec pe lângă casa unde stăteam, îmi vin în minte toate amintirile. Casa părintească nu o mai am, dar o să rămân toată viața timișoarean, chiar dacă stau de foarte mulți ani în București și am familie acolo și prieteni.
Apropo, anul acesta am fost făcut cetățean de onoare al orașului Timișoara și 15 prieteni din București mi-au făcut o surpriză fără să știu m-am trezit pe ei aici ca să fie alături de mine.
Click!: Pe plan profesional la ce să ne așteptăm de la Virgil Iantu?
Virgil Ianțu: Deocamdată aștept eu! Eu îmi văd acum de campaniile mele. Am scris și o carte, se lansează pe 12 decembrie. Este o biografie a mea. Vorbesc de relația cu părinții, cu tatăl în special, ce am dus cu mine în relația cu propria mea fiică, care acum e mare, are 21 de ani. E o carte pe care cred că ar trebui să o citească de la tați și mame, până la copii.
Click!: Care a fost cel mai important pe care i l-ați dat fiicei dvs?
Virgil Ianțu: Nu dau niciun sfat acolo în carte. Eu povestesc altot ceea ce am trăit. O fac alături de o doamnă Anca Juteu care este terapeut și explică cumva și punctul ei de vedere, din prisma unui profesionist, specialist, lucrurile pe care eu le-am trăit.

„Este cel mai frumos lucru din lume să fii tată de fată”
Click!: E greu să fii tată de fată?
Virgil Ianțu: Este cel mai frumos lucru din lume să fii tată de fată cu toate greutățile prin care treci.
Click!: Când e mai greu, când este mic copilul sau atunci când crește?
Virgil Ianțu: Atunci când te implici în viața copilului măi târziu ai satisfacție. Tată rămâi și când e copilul mic, și când crește și se schimbă, și automat și prioritățile se schimbă și ele și greutățile.
Sunt multe lucruri pe care i le povestesc fiicei mele, din viața mea, exemple din ce am văzut, din ce am trăit. Cel mai important lucru care o învăț pe fiica mea e să fie OM!

Cât costă să experimentezi un zbor în tunelul de vânt?
Iubitorii de adrenalină au ocazia să experimenteze senzația căderii libere fără să sară din avion, în primul simulator de zbor din România, care se va deschide publicului pe 30 octombrie, la Ghiroda, lângă Timișoara.
Experiența este accesibilă inclusiv copiilor începând cu vârsta de 4 ani și nu necesită pregătire anterioară. Totul începe cu o scurtă instruire în cadrul căreia participanții află cum să își poziționeze corpul și să se miște în timpul zborului. După ce primesc echipamentul necesar, aceștia intră în tunel, unde curenții puternici de aer îi ridică de la sol și îi mențin în aer, la aproximativ un metru înălțime, oferindu-le senzația căderii libere. Camera de zbor are un diametru de 3 metri și o înălțime de 10 metri, iar curenții de aer pot atinge viteze de până la 290 km/h. Totul se întâmplă sub supravegherea permanentă a unui instructor.
„Vrem să schimbăm percepția că zborul și senzația căderii libere sunt experiențe rezervate exclusiv parașutiștilor sau sportivilor de performanță. Oricine își dorește să încerce ceva nou poate descoperi această senzație, într-un mediu controlat.
Pachetele de zbor dedicate copiilor începând cu vârsta de 4 ani, adolescenților, adulților și familiilor, au prețuri începând de la 149 de lei. Pentru adulți sunt disponibile experiențe de 2, 4 sau 6 minute, cu prețuri care încep de la 369 de lei. Familiile pot opta pentru 3 pachete diferite, dedicate unui grup de trei persoane (2 adulți și un copil)”, ne-a declarat Tiberiu Rada, CEO Oracle Engineering.

Echipa permanentă a centrului include 12 instructori de zbor cu experiență, din Ucraina, Letonia, Marea Britanie și România.
Centrul de la Timișoara a primit deja solicitări atât din partea celor care vor să încerce pentru prima dată indoor skydiving-ul, cât și a parașutiștilor și sportivilor din România și din alte țări europene.
„Tunelul aerodinamic reprezintă un instrument modern și eficient de pregătire, care permite perfecționarea tehnicilor de zbor și reducerea costurilor de antrenament, deoarece exercițiile pot fi efectuate fără utilizarea aeronavelor. În experiența mea, trei ore de antrenament în tunel mi-au adus un progres pe care îl consider echivalent cu aproximativ 300 de salturi din avion, de la înălțimi de peste 3.000 de metri. Acest tip de pregătire mi-a permis să ating vârful de formă sportivă în mai puțin de jumătate din timpul de care aș fi avut nevoie dacă m-aș fi antrenat exclusiv prin salturi din avion”, ne-a spus Mihnea Riteș, campion național la parașutism în 2026.




































