Cum să alegi încălțămintea ortopedică potrivită nevoilor tale

thumbnail incaltaminte ortopedica jpg

Pantofii ortopedici sunt special concepuți pentru a oferi confort sporit la mers, pentru a contribui la ameliorarea durerilor de glezne sau tălpi - a picioarelor în general - și chiar de spate. Deși acest gen de încălțăminte era asociat mai mult cu persoanele în vârstă, datorită aspectului, pentru că a devenit mult mai atractivă din punct de vedere estetic, în zilele noastre este folosită la scară largă de persoane de toate vârstele. Mai mult, medicii chiar recomandă purtarea pantofilor ortopedici persoanelor cu profesii solicitante, care implică statul prelungit în picioare.

În general, cei care lucrează în sistemul medical sunt conștienți de problemele care pot fi provocate de încălțămintea clasică de stradă, purtată de noi zi de zi, și sunt cei care apelează cel mai des la pantofii ortopedici. Pare greu de crezut, dar poți fi la modă chiar și cu acești pantofi medicinali, pentru că, așa cum se poate vedea pe Medicalwear, sunt disponibili într-o gamă extrem de variată de modele și culori și pot fi purtați chiar și la ținute cool, de stradă.

Dar cum să alegi încălțămintea ortopedică potrivită nevoilor tale? Iată câteva sfaturi:

Scopul principal al pantofilor ortopedici este acela de a oferi cât mai mult sprijin pentru picioare și glezne. Prin urmare, cele mai multe tipuri de încălțăminte de acest fel sunt concepute pe această idee și vin în sprijinul persoanelor care vor să se simtă confortabil în timpul mersului sau care au joburi solicitante, care presupun statul prelungit în picioare sau mers mult. Acești pantofi au proprietăți de absorbție a șocurilor și astfel reduc senzația de picioare obosite și te scapă de picioare umflate. Se găsesc în magazine specializate și chiar în marile lanțuri de magazine cu secțiuni special destinate pentru încălțămintea medicinală.

Multe persoane suferă de diverse afecțiuni ale picioarelor și gleznelor, cele mai comune fiind artrita, picioare plate, instabilitatea gleznei, leziuni ale cartilajului, fracturi ale gleznei și piciorului, tendinită sau durere de călcâi, potrivit Science Direct. În aceste cazuri, purtarea unor pantofi speciali contribuie decisiv la ameliorarea durerilor și susține procesul de vindecare. Dar există diferite tipuri de încălțăminte ortopedică special concepute pentru a oferi susținere pentru gambe, degetele de la picioare sau talpă, așa că medicul va face o recomandare specifică. Aceste tipuri de încălțăminte sunt, de regulă, vândute de magazine specializate.

Atunci când cumperi pantofi ortopedici, fie pentru că ai nevoie din cauza unor afecțiuni sau pur și simplu pentru că îți dorești mai mult confort, este esențial să alegi unii cu mărimea potrivită. La multe persoane există tendința de a cumpăra încălțăminte cu un număr mai mare, presupunând în mod greșit că piciorul se va simți mai confortabil. Acest lucru poate fi aplicat uneori în cazul pantofilor eleganți, cu tocuri înalte și vârfuri ascuțite. Pantofii ortopedici sunt special concepuți pentru a oferi confortul și susținerea necesare în funcție de mărime. Deci, sfatul nostru este să îi cumperi din magazine specializate și să-i probezi. Dacă optezi pentru varianta online, ai oricând posibilitatea de a-i returna și de a achiziționa alții, potriviți cu mărimea ta.

Foto: Pexels

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop saptamana 5 11 august webp
1 chiftele din legume la cuptor jpg jpeg
baclava shutterstock jpeg
5 zodii urmărite de ghinion în luna februarie, sursă foto: Canva
prăjitură nucă jpg
baterii de baie gqs calitate png
coafura tunsoare femeie istock jpg
Luna Castorului pe 15 noiembrie 2024  Ce presupune faimosul eveniment astronomic 1024x683 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net