Alimentele pe care experții în siguranța alimentară nu le cumpără niciodată. Pot fi pline de bacterii
Mulți dintre noi putem apela la aceste alimente deoarece sunt mai convenabile și ne ajută să gătim mai rapid. Cu toate acestea, experții în siguranța alimentară explică că astfel de produse ar trebui evitate deoarece ne pot pune sănătatea în pericol.

Atunci când mergem la cumpărături, mulți dintre noi cumpărăm legume și fructe deja tăiate, din diferite motive. Cu toate acestea, potrivit msn.com, astfel de produse ne pot pune sănătatea în pericol. Mai ales pachetele de mango, pepene sau ananas feliat pot fi pline de bacterii periculoase precum E.coli, spune chimistul alimentar din Statele Unite, dr. Bryan Quoc.
Iar acest lucru se întâmplă deoarece coaja protectoare a fructelor a fost înlăturată și pulpa este expusă. Iar din cauza umezelii și a texturii moi, pot apărea multe bacterii în astfel de pachete, chiar dacă arată foarte bine și par proaspete.
Alimentele pe care experții le evită
De asemenea, microbiologul Kali Kniel, profesor la Universitatea din Delaware, avertizează că diverșii muguri folosiți adesea în salate și supe pot fi, de asemenea, periculoși. Aceștia pot ascunde patogeni precum E.coli sau salmonella, iar profesorul explică că sunt foarte greu de dezinfectat eficient din cauza modului în care sunt crescuți.
De asemenea, dr. Quoc mai spune că există și unele tipuri de lapte care pot fi periculoase, așa că ar trebui evitate. De exemplu, laptele nepasteurizat poate conține bacterii periculoase, care ne vor pune sănătatea în pericol odată ce ajung în organism.
Pot conține bacterii periculoase
Astfel de produse pot părea inofensive la prima vedere, însă, în anumite situații, pot deveni foarte periculoase pentru sănătate. Profesorul Quoc explică că deși există oameni care vorbesc despre beneficiile pentru sănătate ale laptelui nepasteurizat, nu merită să ne expunem potențialelor riscuri pe care acesta le are.
Iar atunci când mergem data următoare la cumpărături, nu trebuie să uităm despre sfaturile experților, atunci când vine vorba despre produse de acest fel. În anumite condiții, aceste produse pot deveni periculoase pentru sănătatea noastră.






























