Cu o pensulă îţi poţi schimba locuinţa

Cu o pensulă îţi poţi schimba locuinţa

Ultima actualizare:
1 interior bedroom jpg jpeg

Te-ai plictisit de aceiaşi patru pereţi? Ţi-ai dori să te simţi ca într-o casă nouă, dar fără să te muţi? Iată trei idei care-ţi „ împrospătează” căminul şi ieftin, şi frumos. Iar, dacă tot este necesar să ne izolăm cu toţii pe la casele noastre pentru a ne feri pe noi şi pe semenii noştri de noul coronavirus, acum este timpul să te apuci de treabă.

O pată de culoare

Vopseaua nu este nici scumpă, nici greu de aplicat. În plus, îţi poate lumina casa şi înveseli camerele locuinţei. Dacă ai talent la desen, alege un alb mat pentru dormitor, dar pictează un peisaj de natură - o pădure, Calea Lactee sau un mal stâncos al mării - pe peretele din spatele patului. O altă idee este să pictezi pereţii în două culori alternative. Ideal, foloseşte culori pale, căci sunt mai odihnitoare. Indiferent ce culori alegi pentru pereţi, păstrează tavanul alb, pentru a nu încărca şi pentru a nu întuneca prea mult camera.

Şi, dacă tot eşti cu pensula în mână, ai putea să „învigorezi” puţin şi aspectul podelei. Dacă ai parchet pe jos, spală-l bine mai întâi, apoi adaugă un strat de lac. Alternativ, poţi folosi vopsea pentru a-i da o nouă înfăţişare - un alb „murdar” spre gri sau un maro roşcat sunt nuanţe potrivite la orice mobilă.

Citeşte şi: Singură acasă: cum învingi plictiseala

Lanţul amintirilor

Dacă tot stăm izolaţi de familie şi prieteni, i-am putea aduce în casă prin intermediul fotografiilor. Alege în jur de 10-12 poze frumoase, cu oameni dragi ţie, printează-le la aceiaşi dimensiune şi înrămează-le. Alege un loc special în casă unde să le atârni, în linie dreaptă pe perete, la nivelul ochilor. Astfel, ori de câte ori treci pe acolo, amintirea poveştilor din spatele acestor fotografii te va face să zâmbeşti. Alternativ, poţi face un colaj din aceste imagini.

Stinge becul din tavan

Lustrele pot fi spectaculoase, dar lumina venită din tavan poate fi dură şi chiar obositoare pentru ochi. În plus, oricât de spectaculoasă ar arăta casa ta, dacă este prost iluminată îşi pierde tot farmecul. Pentru o ambienţă mai liniştitoare, mai misterioasă şi, de ce nu, mai romantică, alege lămpi de podea şi veioze. Cu cât mai multe şi mai variate, cu atât mai bine. Cu puţină răbdare şi creativitate, îţi poţi crea singură lămpile, folosind tot felul de materiale, de la borcane şi textile, la hârtie şi sfoară. Plasează-le în locuri cheie pentru a lumina anumite obiecte din cameră, cum ar fi un tablou, o statuetă sau o plantă mare de interior.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
portrait attractive young woman sitting bed morning jpg
top view woman experiencing anxiety jpg
daria trofimova DNI1SfLw5Q0 unsplash jpg
Nu schimbi periuta de dinti la trei luni  Sursa foto shutterstock 1016965924 jpg
cantar shutterstock jpg
confident caucasian superhero girl with red cape tenses points biceps white jpg
Proteine - oua, carne rosie, branza, avocado, nuci FOTO Shutterstock
adult with loths money jpg
image
image