Ce să nu faci niciodată înainte de prima întâlnire. Pățania prin care a trecut un tânăr, deși a vrut să o impresioneze pe fată „Am dat-o pe spate... la propriu”

Știm cu toții că prima întâlnire este extrem de importantă. Și cum așa ne dăm seama dacă ne-am găsit sufletul pereche, avem grijă întotdeauna să fim îmbrăcați la patru ace, să mirosim frumos și să arătăm impecabil. Însă, uneori, „socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg”, cum spune o vorbă românească. Prin ce a trecut un tânăr român care a ieșit la prima întlnire cu o fată pe care dorea să o cucerească?

Ce să nu faci niciodată înainte de prima întâlnire / foto: Pixabay
Ce să nu faci niciodată înainte de prima întâlnire / foto: Pixabay

Într-o postare făcută cu ceva timp pe platforma Reddit, tânărul a povestit cu un umor aparte de ce pățanie a avut parte la prima întâlnire cu o fată pe care chiar o simpatiza. Inițial, românul nu s-a gândit că și femeia îl place, astfel că nu se va ajunge la pupat. Prin urmare, înainte de întâlnire și-a luat o shaorma cu de toate. Din păcate însă, deși și-a potolit stomacul, nu a cucerit-o și pe fată:

Ce să nu faci nicioadtă înainte de prima întâlnire

„În timpul liceului ieșisem cu o tipă. Înainte de a ne vedea, m-a pălit foamea, așa că băiat fin cunoscător de mâncăruri rafinate am zis să bag o șhaorma, că aveam destul timp, mațele îmi chiorăiau și tânjeau după amalgamul de legume cu cartofi (de parcă ăsta nu e legumă), carne și sosuri destinate zeilor atent împăturite într-o lipie.

Fiind la începutul interacțiunii cu sexul opus, nu m-a tăiat gândul că poate ajungem să ne pupăm, așa că evident că am luat o șhaorma cu de toate. Ceapă, ardei iute, sos de usturoi și alte bunătățuri ce mi-au făcut cavitatea bucală să miroasă a primăvară.

După ce am terminat să o devorez (șhaorma, nu fata, că pe ea am dat-o pe spate... la propriu) m-am pus în mișcare, am ajuns la destinație mai devreme și fiind mai emotiv de felul meu, deja au început să mă ia transpirațiile, că abia atunci realizasem că urmează să mă întâlnesc cu o fată ce o simpatizez și e posibil să mă placă și ea.

A venit, ne-am îmbrățișat, ne-am plimbat vorbind despre orice ne trecea prin minte, anxietatea și emoțiile au început să dispară, ce să mai, eram doi plozi inocenți ce ne plăceam și ne simțeam bine în compania unui altuia.

Momentul fatidic a venit în cele din urmă... Ne-am așezat pe o bancă, eu copil timid și inocent evident că nu mă gândeam să fac vreo mișcare că mă bate Doamne Doamne. Tipa frustrată că nimic nu se întâmplă mă întreabă dacă o simpatizez. Evident că au început iar să mă taie toate cele, însă, luându-mi inima-n dinți, am răspuns cu un DA foarte convingător, ce ar convinge orice fată sau femeie să se îndrăgostească iremediabil de tine. Însă pentru ea a fost suficient, mă știa ca fiind copil bun, emotiv dar sincer, fără intenții ascunse sau dorințe de a o face să sufere. Așa că, precum o fată puternică și independentă ce era, s-a năpustit asupra mea să mă pupe, că altfel avea la fel de multe șanse să îi fie mozolite buzele de către mine precum naționala României în ultimele 7 campanii de calificare la un turneu final. Adică 0.

Brusc s-a oprit timpul în loc pentru mine. În căpșorul meu cântau îngerii, de abia așteptam să mă duc acasă să îi zic la mama că i-am găsit o noră, începeam să îmi imaginez cum vor arăta progeniturile noastre, ce să mai... era dragoste din aia de copil nebăgat în seamă și care și-a pus inima pe tavă pentru prima domnișoară ce i-a dat puțin mai multă atenție.

„Știți cum se zice că dragostea trece prin stomac? Ei bine, a venit din stomac”

Însă, alegerea de a mă desfăta cu o șhaorma înainte să ne vedem avea să îmi fie fatală: cuprins de emoții și simțind nevoia de a îmi exprima sentimentele într-un mod original, am intrat în procesul de regurgitație. Știți cum se zice că dragostea trece prin stomac? Ei bine, de data asta a venit din stomac, deoarece toate miresmele de ceapă, ardei iute, sos de usturoi și cred că și ceva suc gastric au ieșit la suprafață și au erupt precum Vezuviul acoperind Pompeiul acum o eternitate. Așa am pățit eu cu domnișoara acoperind-o cu muuuuuult respect.

Adică i-am râgâit în față fix când m-a pupat, nu am vomitat pe ea. Evident că nu a mai vrut să audă de mine după pățania asta sau mai rău, să mă miroasă!

Frustrat de desfășurarea evenimentelor m-a pălit din nou foamea și am ales să îmi înec amarul. Într-un kebap de data asta, ce, doar nu te gândeai că bag iar o șhaorma, nu? Și uite așa a avut loc marea trădare a vieții mele: cea de șhaorma pentru kebap”, a povestit într-un mod haios tânărul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
syz 218jpg JS818778816 1 webp
zodii cu noroc intre 2025 2028 webp
pui salata jpg
masa Craciun jpg
5 zodii urmărite de ghinion în luna februarie, sursă foto: Canva
carne de porc pexels jpg
zodii norocoase webp
salata boeuf shutterstock 785121079 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net