Nu neglija singurătatea, poate duce la depresie sau la sinucidere!

Nu neglija singurătatea, poate duce la depresie sau la sinucidere!

Ultima actualizare:
1 shutterstock 458719750 jpg jpeg

Recent, o poliţistă din ţara noastră şi-a pus capăt zilelor aruncându-se de la etaj, iar în biletul de adio pe care l-a lăsat a scris că s-a săturat de singurătate. Această stare complexă, pe care fiecare dintre noi o trăieşte cu intensitate particulară, nu trebuie trecută cu vederea.

Sunt momente când avem nevoie să fim singuri, pentru a ne pune gândurile în ordine sau pentru a ne regăsi pe noi înşine. Unii dintre noi aleg singurătatea după o relaţie dezamăgitoare sau după un divorţ, de exemplu. Ne putem simţi izolaţi sufleteşte şi atunci când suntem respinşi sau excluşi de cei din jur sau chiar suntem singuri în cadrul cuplului. Sunt persoane care aleg singurătatea ca mod de viaţă, iar în acest caz, pot să apară consecinţe dintre cele mai grave.

Optarea pentru singurătatea pe termen lung şi depresia pot fi deseori confundate. De cele mai multe ori, izolarea favorizează şi întreţine depresia. Cele două stări sunt însoţite de manifestări asemănătoare, precum lipsa încerederii în forţele proprii, senzaţia de gol sufletesc, izolarea de celelalte persoane şi apatia. Dacă trăirile negative continuă să te acapareze în ciuda oricărei încercări de a scăpa ele, este absolut necesar să ceri ajutor de specialitate. Terapeutul te va ajuta să găseşti în tine resursele necesare pentru a depăşi stările prin care treci. 

Izolarea socială poate avea asupra organismului aceleaşi efecte ca fumatul, obezitatea şi alcoolul, conform unui studiu al specialiştilor americani de la Universitatea „Brigham Young” din Utah. Pe baza unei analize a peste 300.000 de persoane a reieşit că singurătatea este la fel de nocivă pentru organism ca şi fumatul a 15 ţigări pe zi, ca şi consumul de alcool şi de două ori mai periculoasă ca obezitatea. 

Conştientizează-ţi trăirile!

Pentru a putea depăşi episoadele de trăiri negative care însoţesc singurătatea, trebuie mai întâi să le accepţi existenţa, apoi să găseşti cele mai bune soluţii să scapi de ele şi, de ce nu, să ceri ajutor atunci când nu găseşti singur resurse pentru a te salva. Cu cât îţi neglijezi mai mult sentimentele de izolare sufletească, cu atât le vei trăi mai intens, iar singurătatea tinde să devină cronică. Încrederea în forţele proprii şi respectul de sine sunt esenţiale când vrei să depăşeşti astfel de stări. Plângându-ţi de milă nu vei face decât să îţi accentuezi trăirile. Începe prin a deveni cel mai bun prieten al tău şi încurajează-te aşa cum ai face-o cu o persoană dragă ţie. 

Cum o poţi depăşi

Împrieteneşte-te mai mult cu amicii sau cu colegii de serviciu cu care te înţelegi bine şi cu care ai pasiuni comune. De asemenea, îţi poţi lua un animal de companie. Pe lângă faptul că oferă iubire necondiţionat, acesta este un prieten fidel. În plus, plimbatul câinelui este o ocazie excelentă de a lega prietenii.

Înconjoară-te de persoane optimiste; cele negativiste îţi pot accentua stările proaste, implică-te în activităţi de voluntariat şi cultivă-ţi pasiunile, mai ales dacă acestea implică interacţiunea cu alte persoane.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cute beautiful natural brunette girl cleaning face with cotton sponge smiling looking camera white background cosmetology spa jpg
wellness practices self care world health day jpg
morning selfie young beautiful woman happy cheerful girl she wearing silk pajama has wavy blonde hair sitting window sill room with turquoise wall jpg
Cum sa slabesti doar prin mers  Sursa foto shutterstock 275733524 jpg
e3d5306c863e86589cd07302f5b1e65d jpg
Șinele cu cârlige se dovedesc utile într o bucătărie mică   shutterstock 2801356591 jpg
bride groom feet wedding marriage ceremony jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg
image
image