A fost votată cea mai bună pâine din întreaga lume. Cum se poate pregăti în propria bucătărie

La prima vedere, pâinea pare a fi un aliment banal, însă deja știm cu toții cât de diferit stau lucrurile în realitate. O pâine făcută din ingrediente naturale și pregătită într-un mod tradițional va avea un gust atât de bun încât vom uita complet de restul alimentelor de la masă. Iar o pâine anume a fost votată drept una dintre cele mai bune din întreaga lume.

image

Pâinea este un aliment aparent banal, însă al cărui gust diferă enorm în funcție de ingredientele folosite și de cum a fost pregătită. Iar o pâine originară din nordul Portugaliei a fost votată drept una dintre cele mai delicioase din întreaga lume. Este vorba despre broa de milho, o pâine pregătită dintr-un amestec de mălai, secară sau făină de grâu.

Această pâine este o adevărată delicatesă în zona rurală din nordul Portugaliei, iar oamenii o produc de secole. Iar broa de milho se deosebește de alte tipuri de pâine datorită texturii sale speciale și a gustului ușor dulce. Iar în ziua de astăzi, broa de milho este o pâine faimoasă și dincolo de hotarele Portugaliei, fiind folosită de maeștri bucătari din toată lumea.

Este una dintre cele mai bune tipuri de pâine din lume

În acest an, CNN Travel a plasat acest tip de pâine printre cele mai bune din întreaga lume, iar pentru a ajunge la această decizie a fost luată în considerație autenticitatea preparatului, părerea populației și modul în care este pregătită.

Iar recunoașterea de care se bucură acest tip de pâine pe plan internațional a făcut-o tot mai populară în rândul oamenilor din întreaga lume, care doresc să încerce textura și gustul acestui tip de pâine.

Cum se pregătește această pâine

Pentru a pregăti această pâine, trebuie să avem 250 de grame de făină de porumb, 150 de grame de făină de grâu, o linguriță de sare și drojdie. Toate aceste ingrediente trebuie puse într-un bol, în care se adaugă încet 300 ml de apă caldă, după care totul se amestecă încet.

Apoi, aluatul se acoperă și se lasă o oră la temperatura camerei. Cuptorul va trebui preîncălzit la 220 de grade, iar apoi veți da aluatului o formă de minge, după care îl veți mai lăsa vreme de 20 de minute.

Mai departe, trebuie făcută o tăietură mică de-a lungul aluatului, iar apoi îl vom lăsa la copt vreme de 30 – 35 de minute.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop solstitiul de iarna jpg
zodii, foto shutterstock jpg
2025 10 1761057272 36 png
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
zodii care au de platit o karma jpg
Zodii jpg
ulei, foto shutterstock jpg
zodie zodii pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net