Este desertul ideal pentru zilele din Postul Crăciunului. Cum se pregătește ușor plăcinta de mere de post
Postul Crăciunului se apropie cu pași repezi, iar dacă ne dorim un desert delicios în această perioadă, atunci plăcinta de mere este alegerea perfectă! În plus, nici nu este nevoie de ingrediente prea complicate.

Plăcinta cu mere de post este opțiunea perfectă în această perioadă, în care credincioșii se vor abține de la multe preparate pe care le consumă în mod normal.
De ce ingrediente va fi nevoie
Din fericire, această plăcintă delicioasă de post este foarte ușor de pregătit. Mai precis, tot ce ne trebuie sunt cam 1,5 – 2 kilograme de mere acrișoare, 400 de grame de foi subțiri de plăcintă, 200 de grame de zahăr, două lingurițe de scorțișoară, coaja rasă de la jumătate de lămâie, două linguri de pesmet cât și 100 de grame de miez de nucă tocat.
De asemenea, pe lista ingredientelor se mai află și 100 de grame de stafide, însă acest ingredient este unul opțional, puțin ulei pentru stropit, iar, nu în ultimul rând, ne mai trebuie și zahăr pudră vanilat pentru decor. Odată ce avem toate aceste ingrediente, vom putea începe să gătim!
Cum se pregătește această plăcintă delicioasă de post
Potrivit savoriurbane.com, primul pas pe care trebuie să îl urmăm este să dăm merele pe răzătoare, cu tot cu coajă. Ele trebuie lăsate puțin la scurs, după care vor fi stoarse în mână și vor fi mutate într-un bol îndeajuns de încăpător.
Mai departe, peste mere se adaugă cam 200 de grame de zahăr, coaja rasă de lămâie, cele 2 – 3 lingurițe de scorțișoară, cât și două linguri de pesmet. Totul trebuie amestecat foarte bine, iar dacă doriți, tot acum se pot adăuga și stafidele.
Apoi, se pune hârtie de copt într-o tavă, iar mai departe se unge cu puțin ulei. Între timp, foile de plăcintă trebuie aranjate în formă de „pliseuri” și este important să folosim câte două foi pentru fiecare astfel de formă. Umplutura se întinde peste ele, iar apoi se despart primele două foi de plăcintă și se strâng ca un evantai, cu umplutura în ele. Primul „pliseu” se pune în tavă și se repetă procesul cu fiecare în parte.
Nuca tocată trebuie presărată peste plăcinte, se mai pulverizează puțin ulei, iar apoi se coace totul vreme de 40 – 50 de minute, la o temperatură de 200 de grade. La final, vom avea o plăcintă delicioasă de post de care nu ne vom mai sătura!



































