Rețeta delicioasă de care nu vă veți mai sătura! Cum pregătiți rapid ficăței în sos de smântână cu muștar
Este o rețetă simplă, delicioasă, de care nu vă veți mai sătura! Pentru a pregăti ficățeii cu sos de smântână și muștar nu vă trebuie decât câteva ingrediente banale!

Dacă sunteți în căutarea unei rețete simple și delicioase, atunci aceasta poate fi alegerea perfectă! Chiar și cei fără prea multă experiență în bucătărie vor putea pregăti această mâncare gustoasă! Iar partea cea mai bună este faptul că nu vă trebuie decât câteva ingrediente simple.
De ce ingrediente aveți nevoie
Practic, pentru a pregăti această rețetă delicioasă veți avea nevoie de 500 de grame de ficăței de pui, o ceapă mică tăiată în cubulețe, 1 – 2 căței de usturoi, o lingură generoasă de muștar, cât și undeva între 100 și 150 de grame de smântână.
De asemenea, pentru această mâncare simplă și gustoasă trebuie să mai aveți la îndemână aproximativ 2 – 3 linguri de ulei, cât și condimente după gust. Mai precis, este vorba despre sare, piper dar și puțină nucșoară. Odată ce aveți toate aceste ingrediente, veți putea începe să gătiți!
Cum se pregătesc ficățeii în sos de smântână
Din fericire, această rețetă este destul de ușor de pregătit! Tot ce trebuie să faceți este să puneți uleiul la încins într-o tigaie, apoi să adăugați ceapa și să amestecați vreme de 3 – 4 minute. Ceapa nu trebuie lăsată să se rumenească, iar după câteva minute puteți adăuga cam 30 – 40 ml de apă.
Acum, trebuie să puneți un capac peste tigaie și să lăsați ceapa să se înmoaie vreme de 10 – 15 minute. Mai departe, trebuie să adăugați și ficățeii și să-i lăsați la foc până când se albesc, potrivit pofta-buna.com. Ei mai trebuie lăsați încă 10 – 15 minute din acest punct, iar apoi mai trebuie să adăugați cam 100 ml de apă.
Apoi, puteți adăuga smântâna și muștarul, amestecați bine, iar apoi puneți și sare, piper, usturoi și puțină nucșoară. Totul trebuie lăsat să fiarbă câteva minute, iar la final veți avea o mâncare delicioasă, de care nu vă veți mai sătura!