Rețeta simplă și delicioasă de care nu ne vom mai sătura! Cum pregătim rapid și ușor paste cu ciuperci și smântână

Este o rețetă simplă, delicioasă, pe care o vom putea pregăti foarte rapid! Cu numai câteva ingrediente simple, vom putea pune în farfurie o porție de paste cu ciuperci și smântână de care nu ne vom mai sătura!

Pastele pot fi pregătite în nenumărate modalități
Pastele pot fi pregătite în nenumărate modalități

Este o rețetă simplă, care nu are nevoie de foarte multe ingrediente! Aceste paste se pregătesc rapid, chiar și de către cei dintre noi fără prea mare experiență în bucătărie! 

Pastele cu ciuperci și smântână au un gust delicios, la care vom dori să revenim aproape în fiecare zi!

Ce ingrediente trebuie să avem la îndemână

Din fericire, această rețetă este destul de simplă, așa că nu vom avea nevoie de prea multe ingrediente! Practic, tot ce ne trebuie sunt 300 de grame de macaroane, 500 de grame de ciuperci, o ceapă, trei căței de usturoi, două linguri de ulei, cât și puțină sare.

De asemenea, ne mai trebuie și piper negru măcinat, boia dulce, 200 ml de smântână dulce, 25 de grame de amidon alimentar și puțin pătrunjel tocat. După ce am pregătit toate aceste ingrediente, vom putea începe să gătim!

Cum pregătim rapid o mâncare delicioasă

Primul pas pe care trebuie să urmăm pentru a pregăti această rețetă este să tocăm ceapa și usturoiul cât mai mărunt posibil. Însă, trebuie să lăsăm deoparte un cățel de usturoi, pentru mai târziu. Apoi, vom pune la călit într-o tigaie ceapa și usturoiul tocat, alături de două linguri de ulei și îndeajuns de multă sare.

Totul trebuie lăsat la foc mic vreme de cinci minute, apoi vom adăuga și ciupercile și vom acoperi totul cu un capac. Între timp, într-o oală suficient de mare vom pune la fiert cam 4 litri de apă și două lingurițe de sare. Odată ce apa dă în clocot, potrivit savoriurbane.ro, putem adăuga și pastele.

Apoi, după ce ciupercile s-au rumenit, vom adăuga boiaua și amestecăm bine. Dacă este nevoie, mai putem adăuga puțină apă în tigaie, până când totul se face bine. Mai departe, după ce au fiert și pastele, le vom scurge bine și le vom pune direct în tigaie, alături de celelalte ingrediente.

După ce am amestecat bine, vom avea o mâncare delicioasă, la care vom reveni mereu!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ardei umpluti cu legume si carne  Sursa imagine shutterstock 607775909 jpg
WhatsApp Image 2025 06 16 at 14 41 57 jpeg
ulei, foto shutterstock jpg
IMG 20250613 WA0011 jpg
bilic si piperchi jpg
click ro no revisions uSFYHjmqPAE unsplash jpg
horoscop saptamanal webp
P20 T&M 1200x800 px jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net