Trei bucătari faimoși recomandă această legumă. Este delicioasă și foarte sănătoasă
O dietă sănătoasă și echilibrată va face minuni pentru sănătatea noastră, iar nutriționiștii din întreaga lume ne vor spune cât de importante sunt legumele pentru organism. Însă, o anumită legumă, care se găsește foarte ușor și în piețele din România, este considerată a fi printre cele mai sănătoase.

Legumele sunt foarte importante pentru sănătate, iar atunci când începem să ținem o dietă, primul sfat pe care îl vom primi este să consumăm mai multe legume. Însă, există nenumărate variante de legume pe care le avem la dispoziție, iar unele sunt mult mai sănătoase decât altele.
De exemplu, potrivit nutriționiștilor, sfecla se numără printre cele mai benefice legume pe care le putem consuma. Sfecla era un aliment popular încă din vremea romanilor, iar astăzi se cultivă ușor în întreaga lume. Ea are un conținut ridicat de fibre și de potasiu, nutrienți foarte importanți pentru sistemul digestiv și pentru inimă.
Sfecla este foarte bună pentru organism
Există unele studii care arată că sfecla poate chiar să reducă riscul de cancer și poate să țină sub control și tensiunea arterială. Iar pe lângă beneficiile pe care le oferă pentru sănătate, sfecla mai este recomandată și de către bucătari, datorită gustului și versatilității sale!
„Iubesc versatilitatea pe care o are. Sunt delicioase indiferent dacă le consumi la aburi, pe grătar, murate, crude; poți face foarte multe cu ele”, a explicat Mindy Oh, bucătar executiv la un restaurant de renume din Los Angeles, conform eatingwell.com.
Se găsește foarte ușor în piețele din țară
Sfecla are foarte multe beneficii pentru organism, iar cei care nu sunt siguri cum să o pregătească au la dispoziție nenumărate variante utile. De exemplu, sfecla poate fi folosită chiar și pentru deserturi.
„Cea mai bună metodă de a găti sfecla este să o cureți bine, să o ștergi, iar apoi să o călești în ulei de măsline, sare și piper”, a spus Mazen Mustafa, un alt bucătar de renume.
„O folosesc în deserturi, cum ar fi cheesecake cu sfeclă, cât și în feluri principale precum supe”, a spus Hendrix Vega, un alt bucătar executiv din Los Angeles. În plus, sfecla poate fi transformată și în piure, pentru a fi folosită drept garnitură. Această legumă este foarte versatilă și are nenumărate beneficii pentru sănătate.

































