Alina Sorescu, prima reacție după apariția lui Alexandru Ciucu alături de Ioana Ginghină la Măruță: „Ce mă deranjează este...”
Alina Sorescu a reacționat după ce Alexandru Ciucu și Ioana Ginghină au apărut împreună în emisiunea lui Cătălin Măruță. Artista a exprimat o profundă dezamăgire față de „bășcălia” făcută în direct, mai ales că actrița o susținuse în trecut, când Alina dezvăluia public traumele din mariajul cu Ciucu.

Alina Sorescu (38 de ani) a fost surprinsă să-l vadă pe fostul ei soț, Alexandru Ciucu (49 de ani), alături de Cătălin Măruță (47 de ani) și Ioana Ginghină (47 de ani) la Pro TV. Această reacție vine în contextul în care, la începutul anului, cântăreața povestise în podcastul lui Măruță despre abuzul emoțional suferit din partea fostului soț. Deși atunci Ioana îi transmisese un mesaj de susținere, acum actrița a avut o conversație veselă cu Alexandru Ciucu în cadrul emisiunii „La Măruță”.
„Draga mea, mă bucur că ai terminat cu toată povestea asta. Mi-au dat lacrimile citind. Vă doresc liniște și să vă bucurați unele de altele”, îi spunea Ioana Alinei în ianuarie 2025, după apariția în podcastul „Acasă la Măruță”.
La doar câteva luni după finalizarea divorțului, Alexandru Ciucu a apărut la Pro TV în compania Ioanei Ginghină, stârnind controverse prin gestul de a-i oferi acesteia un buchet mare de flori. Actrița a glumit, întrebându-l dacă este singur, și a adăugat că nu ar accepta ca soțul ei să ofere un astfel de gest altei femei.
„Jobul nu are nicio legătură cu problemele de cuplu”
„Ce mă deranjează este bășcălia cu care el tratează un subiect foarte serios. Vorbim de viața și viitorul a două fetițe de 11 și de 9 ani. Mă deranjează că lucrurile sunt luate în râs și că sunt folosite și alte persoane în tot felul de rubrici. Văd că apare alături de Ioana Ginghină, despre care știam că avea o altă părere despre situația noastră la început. N-o să vorbesc despre ea acum. Importantă este relația noastră, n-are niciun alt terț legătură cu noi. Dar el se leagă de terți, de un buchet de flori, pentru a atrage atenția. De ce nu are o discuție serioasă? De fapt, el își dorește atenție. Mă deranjează ironia cu care el tratează acest subiect”, a declarat Alina Sorescu în emisiunea „Viața fără filtru” de la Antena Stars.
Ioana Ginghină a încercat să se apere, explicând că ceea ce se întâmplă în emisiune face parte din jobul ei de prezentatoare și nu are legătură cu viața personală a invitatului. Totuși, fanii Alinei consideră că glumele făcute pe seama unei situații atât de sensibile nu-și au locul în spațiul public.
„Am citit aceste mesaje și nu îmi vine să cred ce citesc… și știți de ce? Pentru că jobul nu are nicio legătură cu problemele de cuplu. E ca și când eu m-aș supăra pe toți actorii care joacă cu Alexandru Papadopol. Chiar oare lor le-ați scris pe rând la fiecare? E ușor să judecăm, însă e greu să fim obiectivi, să nu ne pierdem principiile și să nu confundăm o poveste de viață cu jobul…”, a scris Ioana Ginghină.
Telespectatorii emisiunii „La Măruță” s-au arătat dezamăgiți de Cătălin Măruță și de Ioana Ginghină. „Măruță, ești de toată jenă și punct!!!”, a comentat cineva pe YouTube.
„Eu ți-am dat unfollow, pentru că e imoral, nedrept și penibil, față de Alina și de toată suferința și umilința prin care a trecut. Să validezi un astfel de individ monstruos, prin asocierea cu el la emisiune, mi se pare jenant și nedrept față de orice femeie care a trecut sau trece printr-o suferință asemănătoare”, a fost un comentariu primit de Ioana Ginghină pe Instagram.