Ionuț Rusu a oferit noi detalii despre despărțirea de Viviana Sposub. Cum s-a produs, de fapt, separarea: „M-a făcut mai tare să am niște suferințe pe parcurs”
Ionuț Rusu a oferit noi detalii despre despărțirea de Viviana Sposub. Comediantul a spus cum s-a produs separarea, dar și că suferit câteva luni de zile de la ruptură.

În urmă cu șase ani, actorul Ionuț Rusu și fosta vedetă a emisiunii „Vorbește Lumea”, Viviana Sposub, au format un cuplu discret. Încă de la început și-au dorit să țină relația departe de ochii curioșilor, până când au fost surprinși de fotografi sărutându-se, iar comendiantul a recunoscut că trăiesc o poveste de dragoste.
Relația lor a durat trei ani de zile, iar actorul a spus că programul încărcat de muncă a dus la separare: „Prioritatea mea, dintotdeauna, ceea ce mi-a adus și probleme în relațiile personale, e obsesia pentru asta (n.r. - muncă)”, a precizat el, pentru Antena Stars, în 2023.
Acum, Ionuț Rusu a făcut noi dezvăluiri despre despărțire în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Întrebat dacă a suferit după Viviana Sposub, Ionuț Rusu a răspuns: „Asta este o întrebare roșie”, a spus el. „Da, da. A fost o perioadă mai dificilă, să zic așa. A fost brusc cumva. S-a întâmplat totul mai brusc și nu știu, cred că am simțit că nu s-a terminat cum trebuie. Asta a fost…”, a continuat el. Întrebat de moderatoarea emisiunii, Denise Rifai, la ce se referă, Ionuț Rusu a explicat: „Adică noi n-am avut o discuție de final. A fost totul în urma unei certe din astea copilărești, aș zice, din partea amândurora”.
Ionuț Rusu: „Sunt foarte ok acum”
Actorul a mai preciazat că lipsa comunicării dintre el și Viviana l-a făcut ulterior să sufere, iar cei care l-au ajutat să depășească acea etapă au fost prietenii și colegii: „Cred că de asta m-a făcut mai tare să am niște suferințe pe parcurs. Dar, da, a fost o perioadă grea. M-au ajutat prietenii, colegii. Țin minte că le spuneam atunci: «băi, nu mai da informații! despre ce se întâmplă cu ea”» sau ceva de genul acesta, că mă ajută mai tare la desprindere. În rest, sunt foarte ok acum. Adică ar fi culmea după atâția ani să mai sufăr”, a mai spus Ionuț Rusu, care a precizat că i-a fost greu câteva luni în urma despărțirii: „După aceea, am început să mai ies, să cunosc alte fete și mi-am revenit, să zic așa, nu mai am rămășițe, deși mi s-a reproșat în relațiile anterioare”, a mai mărturisit el.
După despărțire, Viviana Sposub și-a găsit fericirea în brațele actorului George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan, alături de care a format un cuplu timp de cinci ani.



































