De ce să consumi câte un avocado în fiecare zi

De ce să consumi câte un avocado în fiecare zi

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Mai mult, oamenii de ştiinţă care au realizat studiului susţin că avocado poate reduce riscul de afecţiuni cardiovasculare.

La aceste concluzii au ajuns specialiştii după ce au analizat rezultatele de la alte 10 cercetări privind beneficiile consumului de avocado, la care au participat aproximativ 229 de voluntari.

După ce au verificat obiceiurile alimentare ale participanţilor la studiu, cercetătorii au ajuns la concluzia că cei care consumau în medie un fruct de avocado pe zi aveau un nivel în limite normale ale colesterolului „rău“.

În plus, voluntarii care includeau des avocado în dietă aveau mai puţine probleme cu greutatea, spre deosebire de ceilalţi care nu îl consumau.

„În formă proaspătă, avocado este una dintre cele mai la-ndemână soluţii prin care putem ţine uşor sub control nivelul colesterolului „rău“, respectiv al celui total. Pe lângă faptul că are un conţinut ridicat de grăsimi sănătoase, avocado este bogat şi în fibre, care sunt recunoscute pentru beneficiilor lor în ceea ce priveşte pierderea în greutate“, a afirmat Nikki Ford, director nutriţional în cadrul „Hass Avocado Board“ din California, SUA.

Concluziile studiului au fost publicate în Jurnalul Medical „Clinical Lipidology“.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2675624421 jpg
Bebelus, sarcina  jpg
ficat jpg
Slabire metru shutterstock 2252138931 jpg
shutterstock 2611962485 jpg
shutterstock 2683976831 jpg
burta bere jpg
image png
image
image