Ardeiul iute, ca anestezic

Ardeiul iute, ca anestezic

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Specialiştii de la Harvard Medical School au descoperit că ardeiul iute are un puternic efect cicatrizant. Substanţa pe care o conţine, capsaicina, poate fi întrebuinţată în timpul unor intervenţii chirurgicale ca anestezic.

Pacientul nu va simţi durerea şi nu vor exista efecte secundare, spun specialiştii, citaţi de cotidianul The Daily Mail.

Ardeii iuţi vor deveni, în curând, o sursă naturală de substanţe pentru obţinerea unui anestezic ce va avea multiple utilizări în medicină: de la banalele anestezii locale, din cabinetele stomatologice, până la anesteziile generale din timpul intervenţiilor chirurgicale.

Anestezicele pe bază de ardei iute nu provoacă stări de ameţeală, somnolenţă şi incapacitate motrică şi vor putea fi utilizate în timpul travaliului pentru uşurarea durerilor naşterii, dar şi pentru calmarea mâncărimilor provocate de eczeme sau de alte afecţiuni ale pielii.

“Suntem optimişti că acest nou anestezic va fi aplicat cu succes şi va avea efectul sporirii eficienţei diferitelor intervenţii chirurgicale, precum şi al procesului de recuperare postoperatorie a pacientului”, a declarat profesorul Clifford Woolf, de la Harvard Medical School.

Alte beneficii ale ardeilor iuţi:

* Sunt utili în prevenirea bolilor de inimă şi au rol anticoagulant;* Determină arderea rapidă a grăsimilor din organism. Mâncărurile condimentate intensifică metabolismul, ard caloriile în plus şi scad pofta de mâncare;* Au efect expectorant şi pot fi folosiţi în terapia astmului, a bronşitelor cronice, a sinuzitelor sau a congestiilor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
medicamente jpg
durere abdominala jpg
Alzheimer FOTO Shutterstock
3 alaptare shutterstock 528384532 jpg jpeg
tineri alergand 2149486893 jpg
vitamine istock jpg
medic pacient cabinet doctor shutterstock 105334781 copy jpeg
1 mamografie jpg jpeg
image
image