Părul uscat: soluţii eficiente din natură

Părul uscat: soluţii eficiente din natură

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Masaj cu ulei de măsline Uleiul de măsline îţi va fi de mare ajutor pentru ca părul tău să recapete un aspect sănătos. Nu trebuie decât să pui două linguri de ulei de măsline în palmă, apoi să masezi pielea capului. Ai grijă, în prealabil, să încălzeşti un pic uleiul.

După ce ai masat pielea, acoperă părul până la vârfuri. Strângi părul cu un prosop şi laşi să acţioneze jumătate de oră. Apoi speli bine părul. Poţi şampona chiar de două ori, astfel încât să fii sigură că ai îndepărtat tot uleiul.

Ai nevoie de gălbenuşul unui ou şi de o lingură de ulei de măsline. Le baţi bine într-un bol, după care le aplici la rădăcina firului de păr. Masezi uşor, după care-ţi înveleşti capul într-un prosop. Nu mai mult de 30 de minute. La sfârşit, clăteşti bine cu apă călduţă şi cu mult şampon. Este bine să faci acest tratament o dată pe săptămână.

Un alt ulei esenţial care va reda sănătatea firelor tale de păr este cel obţinut din florile de şofran. Nu trebuie decât să pui câteva picături în palme şi să aplici pe păr, de la rădăcină până la vârfuri. Apoi pui pe cap un prosop, pe care-l ţii timp de 20-30 de minute. Ultimul pas este spălarea părului, cu un şampon special, pentru păr uscat. Acest tratament îi va oferi părului tău un aspect strălucitor şi sănătos.

- spală-te cu un şampon special, pentru păr uscat

- încearcă să te speli pe cap o dată la trei zile, pentru a evita deteriorarea părului

- nu te expune prea mult la soare, eventual foloseşte o şapcă sau o pălărie protectoare

- după spălare, încearcă să laşi părul să se usuce natural, căci uscătorul de păr folosit în exces favorizează deteriorarea acestuia.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mihaela bilic despre paine jpg
creier unsplash jpg
rutina de dus jpg
cum scapi de sughit jpeg
miros jpg
hepatita c 486755824 jpeg
grasime abdomen shutterstock jpeg
primul ajutor în caz de insolaţie jpeg
image
image