A murit Olga Orban Szabo, prima medaliată olimpică și cea dintâi campioană mondială a scrimei din România

Ultima actualizare:

Federația Română de Scrimă (FRS) a anunțat, astăzi (miercuri, 5 ianuarie), că OLGA ORBAN-SZABO, prima medaliată olimpică şi cea dintâi campioană mondială a României în acest sport, a încetat din viaţă la 83 de ani. Născută în 9 octombrie 1938, la Cluj, aceasta a practicat floreta, singura armă permisă la feminin înainte de 1989.

Olga Orban-Szabo a cucerit 3 medalii olimpice la floretă (Foto: Facebook / FR de Scrimă)
Olga Orban-Szabo a cucerit 3 medalii olimpice la floretă (Foto: Facebook / FR de Scrimă)

Olga Orban-Szabo a descoperit scrima pe când avea 14 ani grație profesorului ei de limba franceză care a dus-o într-o sală de arme din Cluj. După numai doi, a cucerit titlul de campioană a României la junioare, iar la 17 ani pe cel de senioare. Ea a câştigat prima medalie olimpică pentru scrima românească în 1956, la Jocurile Olimpice de la Melbourne. După numai patru ani în care practicase acest sport! Atunci, floretista a obținut ”argintul” în competiţia individuală. Ea a fost la egalitate cu Gillian Sheen (6 victorii), motiv pentru care ele și-au disputat un meci de baraj pentru titlul olimpic. Britanica s-a impus cu 4-2. Mai apoi, la JO Mexico 1968 și Munchen 1972, Olga-Szabo a cucerit medalia de bronz.

Clujeanca a devenit în 1962, la Buenos Aires, şi prima campioană mondială la floretă individual. De asemenea, Olga Orban-Szabo a avut un aport important la câștigarea celui dintâi titlu suprem de către echipa României, la Havana, în 1969. Alături de ea au evoluat atunci Maria Vicol, Ileana Gyulai, Ecaterina Stahl şi Ana Pascu.

În comunicatul emis de către FRS se amintește, totodată, că Olga Orban-Szabo a participat la 5 ediţii ale Jocurilor Olimpice. Și că în palmaresul său sunt 11 medalii la competițiile majore: 3 la Jocurile Olimpice (1 argint - 2 bronz) şi 8 la Campionatele Mondiale (2 aur- 3 argint- 3 bronz).

După retragerea din activitatea competițională, Olga Orban-Szabo a lucrat în cadrul CSA Steaua. În 1990, ea a plecat în Ungaria, alături de soțul ei, jucătorul de polo Alexandru Szabo. Ambii au lucrat la Honved Budapesta.

Federația Română de Scrimă a transmis condoleanțe familiei și celor apropiați! ”Eroul cu mască, doamna Olga Orban-Szabo va rămâne mereu în amintirea celor care iubesc scrima. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
David Popovici (Facebook) jpg
FCSB FC Botosani (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net