Cum arată programul probabil al lui Halep, după Miami Open. Unde poate juca

Ultima actualizare:

După revenirea pe teren la Miami Open, de săptămâna aceasta, când Simona Halep a ieșit în runda inaugurală, sportiva de 32 de ani își face planurile pentru următoarele turnee la care ar putea participa. Dat fiind că este ieșită în afara clasamentului WTA, în contextul în care a lipsit un an și jumătate din tenis, în urma suspendării pentru dopaj, românca depinde de alegerea organizatorilor de a-i oferi wildcarduri.

Simona Halep va evolua și la Billie Jean King Cup, luna viitoare (FOTO: EPA)
Simona Halep va evolua și la Billie Jean King Cup, luna viitoare (FOTO: EPA)

„Sunt în vârstă, nu mai sunt tânără, așa că trebuie să gestionez foarte bine revenirea. Nu vreau să mă accidentez. Majoritatea oamenilor mi-au spus să am grijă. 18 luni de absență reprezintă o perioadă lungă și trebuie să o iau încet”, a punctat românca de 32 de ani, după ieșirea din runda inaugurală a turneului la care a revenit în tenis.

Rolland Garos, cea mai importantă „oprire” din viitorul apropiat

Cum Miami reprezintă finalul competițiilor pe hard, urmând cele pe zgură, suprafața preferată a lui Halep, perioada are toate șansele să îi priască fostei lidere a tenisului feminin mondial. Dincolo de prima prezență a sa confirmată pe zgură, la Billie Jean King Cup, pe 12-13 aprilie, când România va juca în barajul cu Ucraina, la Florida, românca ar mai putea prinde o competiție. Este vorba despre întrecerea din SUA, de la Charleston, între 1-7 aprilie – înapoi în timp, în 2022, anul în care avea să fie suspendată, Halep avea programat să evolueze la Charleston, dar s-a retras, în ultimul moment, din cauza unei accidentări. Apoi, urmează primul turneu important pe zgură, Stuttgart, WTA 500, care se va disputa pe 15-21 aprilie, iar la finalul lunii se va desfășura turneul de la Madrid, între 23 aprilie și 5 mai, unde Halep a triumfat în 2016 și 2017. Mai departe, urmează Roma, 7-15 mai și, în cele din urmă, cea mai importantă competiție din viitorul apropiat, Roland Garros, între 26 mai și 9 iunie.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net