Dan Grecu revine în gimnastică

Ultima actualizare:

    Dan Grecu, alaturi de sportivii de la Centrul Olimpic de la Resita
Dan Grecu, alaturi de sportivii de la Centrul Olimpic de la Resita

Dan Grecu, antrenorul sub conducerea căruia gimnastica românească masculină a obținut cele mai importante succese internaționale, revine în acest sport ca technician. El va coordona Centrul Național Olimpic de la Reșița.

Înființat în urmă cu câteva zile, Centrul Național Olimpic de pregătire a juniorilor la gimnastică va reuni, la Reșița, cei mai buni sportivi de până în 17 ani. Iar coordonatorul întregului centru este Dan Grecu, vicepreședintele Federației Române de Gimnastică. Retras o perioadă din activitatea de antrenor, cel sub cârma căruia s-au obținut marile succese olimpice, mondiale și europene ale lui Marius Urzică, Marian Drăgulescu, Ioan Suciu, Dan Potra și ale celorlalți gimnaști de reunme mondial, Dan Grecu (68 de ani) a acceptat provocarea revenirii la reșița și a descoperirii viitoarelor stele ale gimnastisticii românești. Orașul este, pentru cel care în timpul activității a fost supranumit ”stâpânul inelelor”, o a doua casă. Din 1984, timp de peste două decenii, Dan Grecu a pregătit în acest oraș lotul național masculin de gimnastică. Alături de reputatul technician, revine la lot și soția lui, Elena Grecu, care este unul dintre cei mai apreciați coregrafi din gimnastica mondială. 

Odată cu revenirea la lot se va reactiva și superstiția antrenorului Dan Grecu: "De câte ori merg la o competiţie internaţională, las acasă, pe masa din sufragerie, trei pahare pline cu vin. Nimeni nu se atinge de ele până la revenirea mea. Este o superstiţie veche pe care o am încă de pe vremea când eram sportiv", a explicat Grecu pentru Telekom Sport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Bernadette Szocs (Facebook) jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net