Doroftei o ţine tot într-o vacanţă. După Mamaia, Antalya şi Milano, pugilistul va „cuceri“ Asia

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

„A fost foarte frumos, odihnnitor şi benefic pentru familia mea în staţiunea Mamaia. Ne-am distrat pe cinste, ca nişte oameni care abia aşteptau vacanţa de vară. A fost un an greu, am muncit mult şi consider că meritam să stau liniştit la soare. Am fost însoţiti şi de câţiva prieteni de suflet. Fiul meu cel mare are deja 16 ani şi a preferat să petreacă câteva zile în compania amicilor în Costineşti, prin urmare nu am fost în echipă completă", a povestit „Moşul" pentru Adevărul.

După o săptămână la Mamaia, pugilistul şi-a luat familia şi s-a urcat într-un avion cu destinaţia Antalya pentru încă o săptămână de vis.

„Şi la turci tot pentru relaxare am mers. Nu prea ne-am agitat să vizităm obiective turistice. Am făcut plajă, pe şezlong, sub umbrelă. Dar avem timp şi pentru aşa ceva. Ne-am propus să ne reîntoarcem în Antalya în august pentru încă zece zile, ca să mergem în excursii organizate, cu ghid", a explicat Doroftei.

Vacanţa de vară a boxeurului care a curerit inimile românilor ani la rând se va încheia cu o excursie de o săptămână în Asia.

„Zilele acestea mă pregătesc să plec la Milano pentru cumpărături, ca să-i fac pe plac soţiei, iar la finele lunii vom lua calea continentului asiatic. Trebuie să ne clătim ochii cu lucruri frumoase", a mai spus pugilistul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Romania bucurie tenis de masa jpg
david webp
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
40 de ani de la castigarea Cupei Campionilor Europeni de catre Steaua (Sportpictures) jpg
Real Madrid Manchester City (EPA) jpg
profimedia 1081439840 jpg
shakira concert grammy profimedia jpg
Stadionul Steaua (Sportpictures) jpg
image
image