Hagi vrea reformă națională. Dezamăgit de rezultatele din Conference League, antrenorul Farului susține că naționala trebuie să rămână în prim-plan
Înaintea disputei de pe Arena Națională, Gică Hagi a primit un buchet de flori și un tricou vișiniu cu numărul 10 din partea Rapidului. „Regele” s-a declarat satisfăcut de nivelul fotbalului arătat de Farul în compania grupării giuleștene.
Atât Rapid, cât și Farul pot fi considerate, măcat după numele care îl poartă, drept nou sosite în Liga 1. E adevărat, în cazul constănțenilor a fost vorba despre o fuziune cu Viitorul, grupare care se afla deja în elită, însă coborâse în Play-Out-ul ultimei ediții. Acum, cele două grupări cochetează cu locurile fruntașe, ambele neprimind gol în primele trei runde. Un motiv ca antrenorii lor să se declare mulțumiți. "A fost un meci frumos, păcat că nu s-a marcat!”, a spus Hagi după meci pentru Digi Sport. „Le mulţumesc rapidiştilor pentru respectul arătat. Unchiul meu e rapidist, cred că s-a bucurat. Ne-au lipsit mici detalii să nu marcăm. Suntem la început de drum. Avem un lot puternic. Zic că suntem acoperiţi. Rămâne să muncim împreună. Avem mulţi tineri. Vrem să construim o echipă cu personalitate, să dictăm ritmul jocului", a spus Hagi, care s-a referit și la eliminarea echipelor româneşti din Conference League. "Cred că suferim cu toţii. Nu ne convine. Trebuie să vedem ce putem face. Au avut şi ghinion, dar asta e realitatea. Trebuie să se creeze un proiect naţional, la cel mai înalt nivel. Trebuie să avem echipe care formează jucători la nivel internaţional. E mult de muncă. Probabil că într-o zi toată lumea va reflecta şi se va face un proiect. Românul e talentat, e foarte bun. Rămâne să creăm condiţii", a declarat Hagi.
Gică Popescu vorbește despre o rușine
Președinte la Farul, Gică Popescu a taxtat cât se poate de dur contraperformanța înregistrată de reprezentantele României în turul 2 preliminar al Conferinței Europene: "Este o zi neagră. Am pierdut contra unor echipe din ţări aparent inexistente pe harta fotbalului. Acum mi-e teamă de mai rău. Am pus vârful unui picior în prăpastie. E o ruşine! Asta am simţit, ruşine. Era accident dacă se întâmpla cu una, dar toate trei?”, a declarat ostul internaţional. De partea cealaltă, antrenorul Rapidului, Mihai Iosif, a subliniat că rezultatul este unul corect: "A fost spectacol şi în tribune. Nu am primit gol. Nu se aştepta nimeni să avem un asemenea start. Vrem să vorbim mai puţin şi să facem lucrurile cât mai bine. Cred că am avut un joc bun. Am avut ocazii, dar nu am reuşit să înscriem. Puteam câştiga toate cele trei puncte, puteau şi ei, dar per total cred că ambele echipe au câştigat un punct", a declarat Iosif la Digisport.Au evoluat echipele: Rapid: H. Moldovan - Belu Iordache, Săpunaru, Dandea, J. Morais - Crepulja, Al. Albu, R. Ilie (Pănoiu, 65) - N. Carnat (Goge, 88), Ad. Bălan (Bnou, 65), Hlistei (Moise, 80). Antrenor: Mihai IosifFarul Constanţa: Tordai - D. Dussaut, Ionuţ Larie, Dobrosavlevici, De Nooijer (Buta, 71) - Romario Pires, Mladen, Juanmi Castaneda (Grameni, 61)- L. Andronache (Chiţu, 46), Jefte Betancor (Bodişteanu, 77), Alex Pitu (Petre '70). Antrenor: Gică HagiArbitri: Ovidiu Haţegan – Radu Adrian Ghinguleac, Sebastian Eugen Gheorghe. Rezervă: Andrei Florin Chivulete