Luciane, să nu faci ca «Moşu’»!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Pentru a evita un episod nefericit ca cel din octombrie 2003, când Leonard Doroftei nu reuşea să treacă cântarul oficial la partida cu Miguel Callist, Bute trebuie să evite greşeliile de atunci ale „Moşului".

Pe 9 iulie, la Romexpo, Bute îşi va pune în joc pentru a opta oară centura de campion mondial al categoriei supermijlocie în versiunea IBF.

Teoretic, desfăşurarea galei în România este un mare avantaj, dar tocmai acest lucru se poate întoarce ca un bumerang împotriva lui "Mister KO".

"Cu siguranţă va fi o presiune în plus pe umerii mei faptul că voi boxa în România", recunoştea Bute la sosirea în ţară.

Staff-ul lui a luat deja măsuri ca el să fie concentrat exclusiv asupra partidei cu Mendy. "Vă rog să staţi cât mai departe de el. Lucian nu trebuie să intre în contact fizic sau verbal cu prea multă lume", a fost rugămintea preşedintelui FR Box, Rudel Obreja.

De altfel, Bute a venit însoţit în avion de doar trei oameni din staff, urmând ca restul să ajungă în zilele următoare. Programul său până la partidă va fi alcătuit doar din antrenamente, somn şi refacere.

Legat de programul lui Bute, "Moşu" a fost tranşant. "Nu mai contează ce greşeli am făcut eu în 2003, dar e important ca Bute să îşi respecte programul pe care îl are şi să nu se abată deloc. Îi urez succes, nu cred că ajung la meci pentru că voi fi plecat din ţară, dar îl voi vedea la televizor", a spus Doroftei.

Acum, Bute are cu 5 kg mai mult

Spre deosebire de Doroftei care sosea în ţară cu 8 kilograme în plus, Lucian stă ceva mai bine, având doar 5 kilograme peste limita categoriei sale.

"Cred că antrenorul Stephane Larouche a căpătat deja mult mai multă experienţă ca atunci şi nu vor mai fi probleme cu greutatea", este optimist Doroftei.

Greşelile lui Doroftei

Doroftei a sosit cu 10 zile înainte de meci şi a fost asediat la aeroport de amici, familie şi oficiali

simeon stalpnicul png

Cu o săptămână înainte de meci, “Moşu” vota la referendumul pentru noua Constituţie

simeon stalpnicul png

 Cu doar două zile înainte de gală, Doroftei tăia panglica la Ploieşti la inaugurarea sălii ce îi poartă numele

simeon stalpnicul png

 Dat peste cap de programul încărcat, Leonard nu trece proba cântarului oficial, având cu 2 kg în plus peste limita categoriei

simeon stalpnicul png

Pavlik: "Trebuie să fim atenţi la loviturile la corp ale lui Bute"

Bute va sta într-un apartament de lux

Hagi şi Ţiriac îl vor susţine pe Bute la meciul cu Mendy

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Fiicele Regelui Mihai si Principele Radu la parastasul de 6 ani al Regelui Mihai   Daniel Angelescu, Casa Majestatii Sale (2) jpeg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
david popovici 2 jpg
ilie nastase facebook jpeg
Endrick, Real Madrid (EPA) jpg
Bayern Munchen Dinamo Zagreb (EPA) jpg
Salvatore Schillaci (Getty Images) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net