Sportul, pe agenda liderilor de la New York. O companie din România, parteneră în noul proiect

Sportul, pe agenda liderilor de la New York. O companie din România, parteneră în noul proiect

Ultima actualizare:

Sportivi, șefi de federații, investitori și lideri politici au acum un nou loc de întâlnire: Power of Sports Center. Proiectul a fost lansat de Atlantic Council la New York, în marja Adunării Generale a ONU, iar printre partenerii fondatori se află și o companie pornită din România.

Dubla campioană olimpică Cindy Parlow Cone, invitată la lansarea Power Sports
Dubla campioană olimpică Cindy Parlow Cone, invitată la lansarea Power Sports Foto: 2026 Getty Images

Ideea centrului este să aducă sportul în discuții care merg dincolo de rezultatul de pe tabelă. Pe agenda sa se află investițiile în stadioane și mari competiții, tehnologia, educația și felul în care sportul poate apropia comunități și țări. La lansare a participat Cindy Parlow Cone, președinta federației americane de fotbal și dublă campioană olimpică. Fostul fotbalist spaniol Luis García a transmis un mesaj video. De asemenea, Adrienne Arsht, filantroapă americană și vicepreședintă executivă a Atlantic Council, a prezentat și un tricou special dedicat evenimentului.

Ce aduce compania din România la această masă? În calitate de partener fondator al platformei Power of Sports, Super Technologies va contribui la definirea agendei acesteia în anii de formare ai proiectului. Platforma va reuni lideri din sport, tehnologie și business, pentru a analiza modul în care sportul poate conecta comunități și națiuni, poate încuraja dialogul și poate crea oportunități de inovație și creștere sustenabilă.

„Sportul este unul dintre puținele limbaje cu adevărat universale din lume. Parteneriatul nostru cu Atlantic Council ne oferă ocazia de a contribui la un dialog internațional mai amplu despre modul în care sportul poate susține cooperarea și dezvoltarea sustenabilă în cadrul comunităților din care facem parte. Ca partener fondator al platformei Power of Sports, ne propunem să contribuim cu experiența noastră din sport, tehnologie, investiții și prezența pe piețe internaționale, în inițiative care pot genera un impact real și de durată. Suntem mândri să facem parte din comunitatea globală a Atlantic Council și să contribuim la o platformă care recunoaște rolul strategic pe care sportul îl poate avea în a aduce mai aproape oamenii, instituțiile și țările, în jurul unor obiective comune”, a declarat Sacha Dragic, fondator și CEO al Super Technologies.

„Suntem încântați să primim Super Technologies în comunitatea globală a Atlantic Council și să vedem compania alăturându-se platformei Power of Sports ca partener fondator. Sportul este mai mult decât entertainment, acesta influențează geopolitica, investițiile, tehnologia și cultura globală, aducând oamenii laolaltă dincolo de frontierele naționale. Amprenta internațională a Super și investițiile sale în sport fac din companie un partener valoros pe măsură ce explorăm modul în care sportul poate contribui la diplomație, inovație, dezvoltare economică și cooperare internațională”, a declarat Frederick Kempe, președinte și CEO al Atlantic Council.

Adrienne Arsht, filantroapă americană și vicepreședintă executivă a Atlantic Council
Adrienne Arsht, filantroapă americană și vicepreședintă executivă a Atlantic Council Foto: 2026 Getty Images / Eugene Gologursky

Cu ajutorul Fundației, șahul românesc a renăscut 

Super, are un istoric solid de investiții în sport în Europa Centrală și de Est, precum și în Brazilia, alături de activitatea Fundației Super în șah, în sporturi favorabile incluziunii și în dezvoltarea tinerilor sportivi. Compania este prezentă în peste 12 țări din Europa și America Latină, cu o expertiză ce combină zona de divertisment, tehnologie și sport, interacționând cu milioane de clienți la nivel global. În prezent, are operațiuni comerciale în Brazilia, Belgia, Grecia, Polonia, România și Serbia, alături de hub-uri tehnologice în Spania, Țările de Jos, Croația, România, Regatul Unit și Brazilia. Iar acum, prin încheierea unui parteneriat strategic cu prestigiosul think tank american Atlantic Council, prin care s-a alăturat practic comunității internaționale a organizației din care fac parte lideri din zona de business și experți în elaborarea politicilor publice, face un nou pas înainte în acest domeniu.

Legătura sa cu sportul nu se rezumă însă la activitatea comercială. Prin Fundația Super, compania a susținut șahul și discipline care primesc mai rar finanțare. Un exemplu cunoscut publicului din România este Grand Chess Tour, circuit care a adus la București unii dintre cei mai buni șahiști ai lumii. În 2025, fundația a sprijinit patru etape ale circuitului, inclusiv pe cea din Capitală.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Nadia Comaneci si Ciprian Marica Vodafone jpg
Faiq Bolkiah la Maritimo (EPA) jpg
Marius Baciu (Sportpictures) jpg
Echipa nationala de fotbal a Romaniei (Sportpictures) jpg
Yamal (EPA) jpg
Echipa nationala de fotbal a Romaniei (Facebook) jpg
Dinamo Farul (Sportpictures) jpg
diana sucu fiu instagram jpg
image
image