Drama lui Yamal. La 19 ani, îl supără faima: „Mi-aș dori să beau în linişte”
Unul dintre cei mai bine cotați jucători ai momentului în „sportul rege”, spaniolul Lamine Yamal (19 ani), a vorbit despre cum percepe viața pe care o duce în Barcelona, punctând că celebritatea nu este tocmai pe placul său și evidențiind dezavantajele pe care le percepe în această ipostază.

Într-un interviu acordat în Spania, Yamal a spus că lucrurile din viața sa nu sunt tocmai „roz”. „Mi se întâmplă mereu când mă plimb prin Barcelona. Poate mă duc să-mi cumpăr haine şi oamenii vor spune: «Aş vrea să fiu Lamine şi să-mi cumpăr tot ce vreau». Păi, pentru mine e exact invers”. Deși remarcat pentru extravaganțele sale, fotbalistul susține că și-ar dori o viață mai discretă și să se bucure de mai multă tihnă în Barcelona. „Mi-aş dori să fiu în locul vostru şi să pot bea ceva pe strada asta în linişte sau să pot sta alături de oamenii mei, fără să atrag prea mult atenţia”, a mai spus Yamal.
Printre favoriții pentru Balonul de Aur
Decarul Barcelonei vine după o vară de excepție la Campionatul Mondial, unde Spania a câștigat titlul. De altfel, Yamal se numără printre cei 30 de nominalizați pentru trofeul Balonul de Aur din 2026, listă publică, recent, de „France Football”. Marele trofeu se va acorda pe 26 octombrie - pentru prima dată în afara Parisului, decernându-se în premieră în Anglia, la Londra, iar printre cei de pe listă se regăsesc și cinci fotbaliști din Spania, care și-au trecut, în această vară, în palmares Cupa Mondială. Yamal, care a cucerit și trofee cu FC Barcelona, atât titlul de campion în La Liga, cât și Supercupa Spaniei, este considerat unul dintre favoriți. Estimat la o valoare de 220 de milioane de euro de către Transfermarkt, Yamal are 57 de goluri și 58 de assist-uri în cele 159 de partide pentru Barcelona, înțelegerea sa fiind prevăzută până în vara lui 2031.



































