Tătăruşanu e cel mai bun portar din Franţa
Italienii de la Fiorentina i-au arătat uşa lui Ciprian Tătăruşanu, dar Claudio Ranieri i-a întins o mână şi l-a adus în prima ligă franceză. Portarul naţionalei României a intrat din prima ca titular şi răsplăteşte cu vârf şi îndesat încrederea acordată.
Tehnicianul italian a organizat şi la Nantes o defensivă beton, dar după prima etapă, când a luat 3-0 de la Lille, şi-a dat seama că are nevoie şi de un portar pe măsură. Din al doilea meci a apărat Tătăruşanu şi lucrurile s-au echilibrat, chiar dacă în minutul 87 Marseille a înscris şi Nantes a pierdut şi acest al doilea meci. Pe 19 august, în deplasarea de la Troyes, „Canarii” au început însă o serie de partide fără gol primit şi asta datorită lui Ciprian Tătăruşanu.
Românul a sărit din bară în bară şi a închis poarta „galbenilor”, care au câştigat cu 1-0. Au urmat 0-0 cu Lyon, 1-0 la Montpellier şi 1-0 sâmbătă, cu Caen, pe Stade de la Beaujoire. Practic, un singur gol primit de Tătăruşanu în acest sezon de Ligue 1, peste cifra portarului liderului PSG, Alphonse Areola, care a fost deja învins de trei ori. Veşti bune avem şi despre ceilalţi doi portari ai echipei naţionale, Costel Pantilimon şi Silviu Lung Junior.
Primul a jucat în sfârşit un meci oficial, Deportivo titularizându-l în înfrângerea, scor 1-2, de la Betis. Românul a greşit la primul gol al andaluzilor, dar în rest a făcut un meci bun. La fel ca şi Silviu Lung Junior, la Kayserispor, care i-a apărat un penalty marelui Samuel Eto’o, acum la Antalyaspor, în victoria cu 2-0 a trupei lui Şumudică.