Aproape de o tragedie: o tribună cu spectatori s-a surpat în timpul meciului

Aproape de o tragedie: o tribună cu spectatori s-a surpat în timpul meciului

Prima ligă norvegiană a adus în centrul atenției un episod care a speriat audiența și care s-ar fi putut transforma cu ușurință într-o tragedie. În timpul partidei dintre Tromsø IL şi FK Bodø/Glimt, disputată duminică, o parte din tribuna rezervată suporterilor oaspeţilor s-a prăbuşit, câțiva dintre aceștia căzând și având nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit presei din Norvegia, mai mulți oameni au trecut printr-o sperietură teribilă, patru dintre aceștia primind ajutor specializat, iar unul ajungând la spital. 

Oamenii au trecut printr-o sperietură uriașă pe stadionul lui Tromsø IL
Oamenii au trecut printr-o sperietură uriașă pe stadionul lui Tromsø IL Foto: Captură Youtube

Inițial întrerupt, meciul a fost reluat ulterior, iar echipa Bodø/Glimt, de altfel angrenată în Liga Campionilor, a câştigat cu 2-0. Din fericire, potrivit anunțului făcut de crainicul stadionului, în repriza a doua, suporterul internat la spital fusese stabilizat și se simțea bine. 
„Mulţi oameni au căzut în faţă. Stăteam cu toţii în picioare şi săream, când s-a întâmplat”, a relatat un suporter al echipei Bodø/Glimt pentru presa nordică, adăugând: „Vezi oameni căzând, apoi vezi o gaură... Abia atunci înţelegi ce s-a întâmplat. A fost o experienţă teribilă... Singurul lucru de făcut era să te îndepărtezi de acolo, în caz că tribuna se prăbuşea şi mai mult. Îmi tremură tot corpul, după ce s-a întâmplat asta”. 

„Cel puțin două persoane au căzut prin podea”

În acele momente, portarul celor de la Bodø/Glimt, i-a făcut semne disperate arbitrului pentru a opri partida. După ce a observat ce se întâmplase, centralul a fluierat imediat întreruperea jocului. „Stăteam și săream pe un cântec al suporterilor, apoi podeaua a cedat. S-a rupt în două pe rândul din fața noastră. Cel puțin două persoane au căzut prin podea, dar nu știm de la ce înălțime au căzut sau câte persoane au căzut în total”, a mai spus un susținător al oaspeților. „S-a confirmat doar că două persoane au căzut efectiv prin tribună, în timp ce alte două este posibil să fi coborât pentru a ajuta”, au transmis reprezentanții Poliției, autoritățile deschizând o anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului de pe stadionul de fotbal.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu si David Popovici (Facebook, CS Dinamo) jpg
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Jesus de Miguel
Nicolae Stanciu (Sportpictures) jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
FCSB Corvinul Hunedoara (Sportpictures) jpg
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Sir Alex Ferguson (EPA) jpg
image
image