István Kovács, direct în istorie. Arbitrul român, delegat la un meci de la Mondial

Așteptarea lui István Kovács (41 de ani) a luat sfârșit și arbitrul român a fost delegat, pentru prima dată în cariera sa, la un meci de la Campionatul Mondial. Astfel, va conduce la centru partida dintre Tunisia și Japonia, duminică, de la ora 7.00. 

István Kovács, în fața primului său meci la un Mondial (FOTO: EPA)
István Kovács, în fața primului său meci la un Mondial (FOTO: EPA)

Potrivit FIFA, la partida din Mexic, de la Monterrey, pe o arenă cu 53.000 de locuri, Kovács îi va avea în brigadă pe Mihai Marica şi Ferencz Tunyogi la cele două linii, iar arbitru de rezervă va fi costaricanul Juan Calderon. Vestea este cu atât mai specială, cu cât coincide cu o „bornă”, fiind meciul cu numărul 1.000 de istoria Campionatului Mondial. 
Odată cu această delegare, Kovács devine primul arbitru român, de la Ioan Igna, în 1986, care conduce o partidă la Cupa Mondială - în urmă cu patru decenii, Igna arbitra duelurile Republica Federală Germană-Scoţia, în faza grupelor şi Brazilia-Franţa, în sferturi de finală.

Românul e la a doua Cupă Mondială din cariera sa

Kovács are în față o competiție care îl va răsplăti pentru cariera sa de până acum, fiind considerat arbitrul român al momentului, „fluierașul” urmând să primească 100.000 de dolari numai pentru participarea la turneul final, arată presa internațională, prin „vocea” celor de la The Times.  Astfel, pe lângă suma pe care o va primi fiecare „central”, cele 104 meciuri din calendarul competiției vor aduce venituri deloc de ignorat. Concret, un meci din faza grupelor va însemna 3.000 de dolari, iar începând de la etapele eliminatorii miza ajunge la 10.000 de dolari.
Kovács, care s-a mai aflat pe listă la Campionatul Mondial din 2022, însă atunci nu a fost delegat la centru, cu toate că a fost rezervă de opt ori, are în „palmares” o finală de Liga Campionilor, în 2025, dintre Paris Saint-Germain și Internazionale Milano (5-0), un ultim act de Liga Europa, în 2024, dintre Atalanta BC și Bayer Leverkusen (3-0) și o finală de UEFA Europa Conference League, în 2022 (de altfel, prima ediție a competiției), dintre AS Roma și Feyenoord Rotterdam (1-0).
Campionatul Mondial de fotbal e găzduit de Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii. disputându-se în perioada 11 iunie-19 iulie. 48 de echipe își măsoară forțele la CM2026, încercând să pună mâna pe cel mai râvnit trofeu la nivel global. Argentina lui Lionel Messi (38 de ani) va încerca să-și apere Cupa Mondială, cucerită la ediția trecută, obiectiv pentru care va concura, cel mai probabil, cu Anglia, Brazilia, Franța, Germania și Spania. Rând pe rând, 1.248 de fotbaliști ale celor 48 de țări participante se vor întrece mai puțin de 16 orașe vor găzdui partidele turneului final al CM 2026 din această vară.                   



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Yoane Wissa, Congo, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Anglia Croatia (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Kylian Mbappe si Erling Haaland, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
concurs slam dunk jpg
neymar bruna instagram webp
image
image