Un fost lider al sportului mondial s-a răsturnat cu mașina și a ajuns în arest

Celebrul Tiger Woods (50 de ani), care a scris istoria în golf la nivel mondial, a fost implicat într-un accident grav, vineri, în cele din urmă ajungând în arest pentru acuzaţia de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe interzise.

Tiger Woods mai fusese implicat într-un accident grav, în urmă cu cinci ani (FOTO: EPA)
Tiger Woods mai fusese implicat într-un accident grav, în urmă cu cinci ani (FOTO: EPA)

Potrivit primelor informații, totul s-a petrecut în Florida și maşina s-a răsturnat - Woods s-a târât afară pe uşa pasagerului, înainte de sosirea forţelor de ordine, iar etilotestul efectuat în arest nu a indicat prezenţa alcoolului, anchetatorii considerând că ar fi avut, totuși, o stare de intoxicare, cauzată de droguri sau de medicamente. Woods a refuzat să se supună unor teste suplimentare, fapt care constituie o infracţiune distinctă în conformitate cu legislaţia din locul unde a avut loc accidentul. 

A suferit fracturi severe, într-un accident, în urmă cu cinci ani

Woods depăşea cu viteză mare un camion care tracta o remorcă, lovind partea din spate a remorcii, ceea ce a făcut ca maşina sa să se răstoarne pe partea şoferului - din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în accident. 
Americanul are, însă, un istoric semnificativ - sportivul a fost acuzat de conducere sub influenţa unor substanțe pentru a doua oară, după ce fusese arestat, în 2017 în Jupiter, Florida, recunoscându-şi, ulterior, vinovăţia pentru conducere imprudentă. Totodată, a fost implicat într-un grav accident rutier în California, în februarie 2021, când a suferit fracturi severe la picioare.
Woods se află, în prezent, în curs de revenire în lumea golfului, după ce şi-a rupt tendonul lui Ahile, în urmă cu puţin peste un an şi a suferit a şaptea operaţie la spate, anul trecut. Pe fondul speculaţiilor potrivit cărora Woods şi-ar marca revenirea participând la cel de-al 27-lea turneu Masters, luna viitoare, câştigătorul a 15 turnee majore şi-a făcut, recent, debutul în The Golf League (TGL).

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mircea Lucescu (EPA) jpg
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Bayern Real, Champions League (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Jaqueline Cristian (EPA) jpg
Hugo Ekitiké (EPA) jpg
Valentin Ceauşescu, ”protectorul” steliștilor în anii '80 jpeg
image png
image
image