Româncele, „out” de la Miami. Emoții la meciul Soranei Cîrstea: ce s-a întâmplat

România nu mai are nicio reprezentată la Miami Open, după ce țara noastră avea angrenate, luni, două jucătoare în optimile de finală ale turneului WTA 1.000, cu premii în valoare totală de peste nouă milioane de dolari.  

Sorana Cîrstea a cedat în optimile de finală de la Miami Open (FOTO: EPA)
Sorana Cîrstea a cedat în optimile de finală de la Miami Open (FOTO: EPA)

Mai întâi, Sorana Cîrstea (35 de ani, 35 WTA) a fost învinsă de sportiva americană Coco Gauff (22 de ani, 4 WTA), scor  6-4, 3-6, 6-2, după două ore de joc. În setul trei, meciul a fost întrerupt câteva minute  bune, după ce unei spectatoare i s-a făcut rău şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Apoi, nici Jaqueline Cristian (27 de ani, 36 WTA) nu a avut mai mult noroc și a părăsit, la rândul său, competiția, fiind învinsă de către jucătoarea americană Jessica Pegula (32 de ani, 5 WTA), care s-a impus cu scorul de 6-4, 6-1, după un meci de 68 de minute. Cea din urmă a avut cuvinte de laudă la adresa sportivei din țara noastră, declarând, după meci: „Servește foarte bine, are un forehand dificil de gestionat. Uneori, am vrut să trimit în acea parte, dar nu foarte des, pentru că simțeam că ea devine periculoasă. Are un tenis în forță și îmi dau seama de ce poate pune multe probleme, atunci când joacă bine”.
Pentru prezenţa în optimi, fiecare româncă și-a asigurat un cec în valoare de 105.720 de dolari.

Ultimul an pentru Sorana Cîrstea

Pentru Sorana Cîrstea, 2026 este un an cu însemnătate, dat fiind că este ultimul din cariera sa, potrivit anunțului făcut în luna decembrie a anului trecut. De-a lungul timpului, Sorana Cîrstea are drept cel mai memorabil moment la un turneu mare ediția din 2009 a lui Roland Garros, când a ajuns până în sferturile de finală de simplu ale turneului parizian de tenis, reușind să obţină două titluri ITF, la Taşkent (2008) și Istanbul (2021), pentru ca la 35 de ani să cucerească cel dintâi turneu WTA al său, Cleveland (2025), dar și competiția de dublu de la Madrid (2025). 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Nicolae Stanciu si Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Manchester City, castigatoarea Cupei Ligii Angliei (EPA) jpg
Jaqueline Cristian (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Ronaldinho | FOTO Profimedia
ANTRENAMENT ROMANIA (7 10 2024) jpg
image
image