Zi mare pentru familia Hagi! Ianis a marcat pentru Rangers și și-a felicitat tatăl: „Înseamnă mai mult decât primul titlu”

Ultima actualizare:

Duminică seară, după ce Farul Constanța a câștigat, în premieră, titlul de campioană a României, Ianis Hagi i-a transmis un mesaj de felicitare tatălui său pentru performanța extraodinară reușită pe stadionul Ovidiu.

Ianis și-a felicitat tatăl pentru câștigarea titlului / foto: arhivă personală
Ianis și-a felicitat tatăl pentru câștigarea titlului / foto: arhivă personală

Și Ianis Hagi, la fel ca tatăl lui, a avut ieri o zi de milioane. Jucătorul, în vârstă de 24 de ani, a reușit să marcheze primul său gol în acest sezon la Rangers, în victoria din deplasare cu Hibernian, scor 3-1.

Ianis a spus că acest trofeu înseamnă mai mult decât cel din 2017, obţinut de Gheorghe Hagi cu FC Viitorul, deoarece acum este tot oraşul Constanţa implicat.

„O seară extraordinară pentru familia noastră, pentru Constanţa, pentru Farul, pentru tot ce a însemnat acest proiect pe care l-a început tata acum 14 ani. A reuşit să câştige patru trofee, cu media de vârstă la 23 de ani în fiecare sezon.

N-am putut să văd meciul, din păcate, dar am văzut fazele. Am avut cu Rangers premiile pentru sfârşitul sezonului şi n-am putut să văd meciul live. I-am felicitat pe părinţii mei, au meritat să câştige, au muncit foarte mult.

Tata pe teren, mama de acasă, susţinând mereu proiectul. E proiectul familiei, deci sunt implicat şi eu, de la distanţă. E un trofeu pe care tatăl meu îl adaugă la un CV extraordinar.

Cred că înseamnă mai mult decât primul titlu, deoarece este tot oraşul implicat acum, o echipă iubită de toţi suporterii din Constanţa”, a spus Ianis Hagi la Digi Sport, potrivit digisport.ro

„Fanii au aşteptări foarte mari de la fiecare meci, vor ca echipa lor să câştige. E o presiune clar diferită, dar au reuşit, cu tineri talentaţi, cu fotbalişti în care tata are foarte multă încredere. Cred că puteau să câştige titlul mai devreme. Nu ştiu dacă voi juca la Farul, vom vedea!”, a adăugat el.

Kira Hagi și-a felicitat și ea tatăl

Dacă Ianis a vorbit despre marele succes obținut de Farul la televizor, Kira a reacționat și ea, pe Instagram.

„Campionii creeaza campioni!“ - Gheorghe Hagi ♥️♥️♥️♥️", a fost mesajul postat de fiica Marilenei și a lui Gică.

Postarea Kirei a adunat mai multe reacții, majoritatea de felicitare, iar printre ele a fost și cel al Cameliei Șucu. Fosta soție a lui Dan Șucu, coproprietarul Rapidului, a scris „Bravooooo 👏👏👏❤️❤️❤️".

Farul Constanţa a învins duminică seara pe FCSB cu 3-2, după un meci în care gazdele au revenit de la 0-2, şi echipa lui Gheorghe Hagi este noua campioană a României. Cu o etapă înainte de finalul play-off-ului, Farul are 50 de puncte, în timp ce FCSB, locul doi, are 46.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net