Au avut mai mare succes decât originalul! Ce filme au fost readaptate
Le-aţi vizionat cu plăcere, dar cu siguranţă, nu v-aţi imaginat că multe dintre filmele voastre preferate sunt de fapt readaptări ale unor pelicule mai vechi. Şi culmea! Aceste filme au avut mai mare succes decât originalul. Iată câteva dintre remake-urile care au făcut istorie.
Filmul "The Tourist" a fost un succes de box-office. Cu siguranţă că frumuseţea Angelinei Jolie, dar şi povestea turistului american fascinat de seducătoarea Elise v-au captivat imediat. Noi vă spunem un mic secret: filmul este de fapt refăcut după un thriller franţuzesc apărut în 2005 numit "Anthony Zimmer".
A apărut în 2010 şi mulţi au spus că este cel mai înfricoşător film de groază pe care l-au văzut vreodată. ( ingesturile piranha original si piranha refacut sa apara simultan pe ecran). Versiunea din 2010 a filmului "Piranha" a fost refăcută după cea din 1978, cu acelaşi nume. Alţi actori, altă imagine, însă acelaşi scenariu ce îl are ca personaj central pe exemplarul preistoric de piranha extrem de violent, conform emisiunii ''Focus Magazin'', difuzată de luni până sâmbătă, de la ora 19.30, la Prima TV.
Un alt remake de succes este filmul "Insomnia". Apărut în 2002 şi avându-l în rol principal pe Al Pacino, filmul prezintă investigarea unei crime petrecută în Alaska. Varianta din 1997 a filmului are acelaşi scenariu.
Thriller-ul "The Departed" a apărut în 2006 este considerat a fi unul dintre cele mai bune filme refăcute. Varianta originală a filmului se numeşte "Infernal Affairs". Însă, Martin Scorsese a reuşit, spun criticii, să adapteze filmul original astfel încât să atragă cât mai mulţi admiratori.
The Fly, în regia lui David Cronenberg, este un film înfricoşător, dar extrem de emoţionant şi romantic în acelaşi timp. Jeff Goldblum este un om de ştiinţă care devine jumătate muscă pe parcursul unui experiment ciudat de teleportare. Şi acest film este defapt o adaptare a peliculei cu acelaşi nume apărută în 1957.