„Tânărul Sheldon” nu mai arată așa! Actorul nu mai seamănă cu personajul care l-a făcut faimos!

„Tânărul Sheldon” nu mai arată așa! Actorul nu mai seamănă cu personajul care l-a făcut faimos!

Ultima actualizare:

Iain Armitage a intrat perfect în pielea personajului Sheldon Cooper în serialul care a fost un succes de proporții în întreaga lume. Iar acum este un adolescent chipeș, dar complet schimbat!

image

,Nu prea se mai știe nimic despre actorul care a jucat unul dintre cele mai cunoscute personaje TV create vreodată, de când s-au încheiat filmările pentru ultimul sezon al serialului. Însă adolescentul de 16 an, Iain Armitage, a postat o imagine nouă cu el, zilele trecute, pentru a-i ține la curent cu viața lui pe cei 1,7 milioane de urmări online ai lui. Este o fotografie cu el în vacanță, nu făcea nimic notabil, însă ne arată nouă cât de mult a crescut și cât s-a schimbat de-a lungul anilor.

Nu se știa până acum, însă recent Netflix a anunțat să ultimul sezon al serialului „Tânărul Sheldon” va apărea pe 15 aprilie, adică peste câteva zile, iar fanii serialului se vor bura, pentru ultima dată, de compania personajelor lor preferate.

Iain Armitage a interpretat unul dintre cele mai emblematice personaje care au existat vreodată pe micul ecran, replicile acide ale micuțului savant Sheldon fiind pe placul milioanelor de admiratori din întreaga lume.

image

Pe lângă „Young Sheldon”, Iain a mai apărut și în alte producții, cum ar fi serialul de succes „Big Little Lies” (HBO), filmele „The Glass Castle” și „I'm Not Here” și a dublat personaje în animații precum „PAW Patrol: The Movie” (2021). În ceea ce privește viața lui personală, ei bine, a rămas personală, actorul fiind extrem de discret în privința expunerii unor asemenea detalii intime.

Ceea ce este, însă, uimitor este capacitatea intelectuală a actorului, atât de asemănătoare cu cea a personajului genial care l-a scos din anonimat. Astel, adolescentul a devenit fluent în mai multe limbi – rusă, portugheză, germană, spaniolă, italiană, armeană, asiriană și singaleză.

image

Un alt lucru interesant despre el e că și-a început cariera postând recenzii de teatru pe YouTube când era foarte mic – de acolo a atras atenția actorilor și producătorilor și iată unde a ajuns în zilele noastre!

foto - Shutterstock



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
FotoJet (6) jpg
banner cristina siscanu png
164642266 10159202463693838 5061416091333533888 n jpg
iulia albu jpg
image png
Mihai Onilă a fost operat de urgență
banner florin bruescu png
image
image