Ele devin mame peste câteva luni
2018 este anul împlinirii pentru patru vedete! Cea mai fericită e Eva Longoria, care a reuşit în sfârşit să rămână însărcinată la 42 de ani. Vor mai deveni mămici anul acesta Miranda Kerr, Khloe Kardashian şi Kirsten Dunst.
Anul 2018 este sub semnul marilor schimbări pentru actriţa Eva Longoria (42 de ani), cunoscută mai ales pentru rolul din „Neveste disperate”. Diva a confirmat oficial că va deveni în sfârşit mamă, după ce ani de zile s-a chinuit să rămână însărcinată.
Ea şi-a arătat cu mândrie burtica rotunjită în pozele pe care le-a postat pe reţelele sociale. „An nou, noi aventuri. Sunt atât de fericită că voi avea o familie frumoasă şi un copil, rod al iubirii”, a scris diva lângă o fotografie în care apare mângâindu-şi cu mare dragoste pântecele. Eva aşteaptă un băieţel, primul ei copil, cu soţul său, Jose Antonio Baston, de 49 de ani, un bogat om de afaceri, patron al unei societăţi multimedia, care mai are 3 progenituri dintr-o altă căsătorie. Şi actriţa a mai fost măritată de două ori, cu Tyler Christopher, din 2002 până în 2004, şi cu Tony Parker, din 2007 până în 2011. Cu Baston s-a măritat în mai 2016.
Fotomodelul Miranda Kerr (34 de ani) aşteaptă al doilea copil al său cu Evan Spiegel (27 de ani), fondatorul Snapchat, după ce s-au căsătorit anul trecut, în mai. El va deveni pentru prima oară tată. Miranda mai are un fiu, Flynn, care a împlinit ieri 7 ani, din căsnicia cu actorul Orlando Bloom, ce a durat din 2010 până în 2013.
Vedeta de televiziune Khloe Kardashian (33 de ani) a anunţat nu demult că va deveni în sfârşit mamă. Ea a rămas însărcinată cu iubitul său Tristan Thompson, jucător de baschet. Khloe a fost măritată cu Lamar Odom din 2009 până în 2016.
După ce ani de zile a luptat cu depresia, actriţa Kirsten Dunst este în sfârşit fericită fiindcă va deveni pentru prima oară mamă. Ea este însărcinată cu logodnicul său, Jesse Plemons. În 2018 vor deveni părinţi şi urmează să se căsătorească, probabil după ce naşte.