FOTO! Vezi ce SEXY e nepoata lui Adrian Sârbu, soţia portarului de la CFR Cluj!
Portarul campioanei CFR Cluj, Eduard Stăncioiu, are cu ce să se laude! Şi nu doar din perspectiva realizărilor sportive. Acasă, pe Edi îl aşteaptă o frumuseţe de fată!
Beatrice şi Eduard se ştiu de ani buni, de pe vreme când fata lucra în presă. Nepoata patronului trustului PRO, Adrian Sârbu, Beatrice a lucrat mai bine de şapte ani ca reporter de sport la ProTv, ipostază care a şi adus-o faţă în faţă cu cel care i-a devenit soţ din vara anului trecut.
Beatrice şi Edi au făcut nuntă cu peste 300 de invitaţi la Palatul Snagov, petrecerea costând în jur de 40.000 de euro. Cei doi i-au avut ca naşi pe căpitanul CFR-ului, Ricardo Cadu, şi soţia acestuia, Dulce. De altfel, Beatrice şi Dulce sunt de nedespărţit, petrecându-şi mai mereu timpul împreună.
Beatrice îl însoţeşte peste tot pe Edi, nu ratează niciun meci al campioanei şi, alături de alte soţii sau prietene ale jucătorilor din Gruia, merge şi la jocurile importante de peste hotare ale clujenilor.