Gérard Depardieu, pus sub acuzare pentru viol și agresiune sexuală! Actorul contestă acuzațiile


    Actorul francez a fost acuzat de viol și agresiune sexualăSursă foto: Profimedia
Actorul francez a fost acuzat de viol și agresiune sexualăSursă foto: Profimedia

Gérard Depardieu, un gigant al cinematografiei franceze în vârstă de 72 de , a fost inculpat pe 16 decembrie pentru „violuri” și „agresiune sexuală” pe care le-ar fi comis în vara anului 2018 asupra unei tinere actrițe. Actorul neagă cu vehemență acuzațiile care îi sunt aduse, potrivit unei surse judiciare.

Reclamanta, care a denunțat la jandarmerie la sfârșitul lunii august 2018 că a fost violată de două ori la domiciliul din Paris al vedetei cu câteva zile mai devreme, a obținut în vara anului 2020 ca această anchetă, închisă inițial de Parchetul din Paris, să fie încredințată unui magistrat.Avocatul actorului, Hervé Témime, contactat de AFP, „a deplâns faptul că aceste informații au fost făcute publice”.Gérard Depardieu, care a rămas liber fără control judiciar, „contestă total faptele de care este acuzat”, a spus avocatul său.Tânăra actriță de douăzeci de ani a depus inițial o plângere la sfârșitul lunii august 2018. Ea a acuzat actorul de două violuri și agresiuni sexuale care ar fi avut loc la casa pariziană a vedetei, un hotel din arondismentul 6, pe 7 și 13 august 2018.

La 4 iunie 2019, Ministerul Public a clasat totuși cele nouă luni de anchetă preliminară, explicând că „numeroasele investigații efectuate” nu „au făcut posibilă caracterizarea infracțiunilor denunțate în toate elementele lor constitutive”. Reclamanta a obținut apoi la jumătatea lunii august 2020 reluarea anchetei printr-o plângere prin constituirea unei părții civile, un apel care permite desemnarea aproape automată a unui judecător pentru a relua anchetele, relatează News.ro. 

cub toma caragiu png
Nella Pignatelli webp
FotoJet jpg
mihai bendeac jpg
Cutremur la granița Turciei cu Siria 6 februarie 2023 Foto AFP
Cutremur la granita Turciei cu Siria  6 februarie 2023  Foto Epa Efe
Nuanţele metalice de ruj  jpeg
horoscop bani jpg
image
image
image
image
image
image
mihai bendeac jpg
sotie tommy lee jpg
front 2 (captura video) jpg
FotoJet (11) jpg
oana roman marius elisei
FotoJet (8) jpg