Hulk Hogan a murit la 71 de ani. Lumea wrestlingului pierde o legendă

Hulk Hogan, unul dintre cei mai cunoscuți și influenți luptători din istoria wrestlingului profesionist, a încetat din viață la vârsta de 71 de ani, potrivit publicației TMZ.

Hulk Hogan avea 71 de ani / foto: arhiva
Hulk Hogan avea 71 de ani / foto: arhiva

Tragedia s-a petrecut joi dimineață, la reședința sa din Clearwater, Florida, unde medicii au intervenit de urgență după ce acesta a suferit un stop cardiac.

Conform sursei citate, mai multe ambulanțe și echipaje de poliție au fost văzute în fața locuinței, iar Hogan a fost preluat pe targă și transportat la spital.

Vestea vine la doar câteva săptămâni după ce soția sa, Sky, a respins zvonurile conform cărora legendarul wrestler s-ar fi aflat în comă, susținând că, deși se recupera după o operație la gât, starea lui era stabilă, iar inima îi funcționa normal.

TMZ mai notează că existau deja speculații privind starea gravă de sănătate a lui Hogan, dar acestea au fost puse pe seama complicațiilor post-operatorii, nicidecum a unei afecțiuni terminale.

Hulk Hogan, pe numele real Terry Gene Bollea, a revoluționat lumea wrestlingului 

Hulk Hogan, pe numele real Terry Gene Bollea, a revoluționat lumea wrestlingului în anii ’80, transformând un sport nișat într-un fenomen global de divertisment. Cu un stil spectaculos și o prezență carismatică, a devenit rapid un idol al generațiilor tinere, fiind figura centrală a expansiunii WWE (World Wrestling Entertainment) la nivel mondial.

Momentul de cotitură în cariera sa a venit în 1996, când a trecut de la imaginea clasică de erou la cea de personaj negativ, lansând faimoasa grupare NWO (New World Order) sub numele „Hollywood” Hogan. Această schimbare de direcție a dus la o și mai mare popularitate și a consolidat poziția wrestlingului ca formă de divertisment de masă.

Hogan a fost introdus în WWE Hall of Fame în 2005, însă a fost exclus temporar în 2015, după apariția unui scandal în care au fost făcute publice înregistrări cu remarci rasiste. Procesul care a urmat între el și site-ul Gawker, care a publicat clipul, s-a încheiat cu victoria lui Hogan și o despăgubire uriașă. În 2020, a fost reprimit în Hall of Fame, de această dată ca membru al NWO.

Pe lângă cariera din ring, Hulk Hogan a avut și un parcurs notabil în industria filmului, debutând în 1982 cu rolul Thunderlips în „Rocky III”. A mai apărut în filme ca „No Holds Barred”, „Suburban Commando” sau „Mr. Nanny”, devenind un personaj emblematic și pe marele ecran.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
A venit ziua pentru Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf!
Banner Andreea Popescu
Puya cu soția Melinda foto Facebook America Express jpg
banner roxana ostroveanu 1 png
banner banner mugurel vrabete sicriu jpg
banner pavel bartos png
Banner Andreea Popescu
iulia albu vila colaj instagram jpg
image
image