Johnny Depp o vrea înapoi pe fosta iubită
Johnny Depp o vrea înapoi pe fosta iubită. Actorul, în vârstă de 55 de ani, are de gând să se întoarcă la fosta lui iubită Vanessa Paradis (45 de ani).
Johnny Depp o vrea înapoi pe fosta iubită de care s-a despărţit în 2012, după 14 ani de relaţie. Starul a „făcut greşeala vieţii lui” îndrăgostindu-se şi căsătorindu-se cu tinerica Amber Heard (32 de ani). Însă mariajul nu i-a adus decât necazuri, pentru că Depp a ajuns la sapă de lemn, a fost dat în judecată de propriii avocaţi şi arătat cu degetul că şi-ar fă bătut soţia. Înainte să îşi dea sufletul, mama lui Depp, Betty Sue, l-a implorat să se împace cu Vanessa care i-a dăruit doi copii, Lilly-Rose, de 19 ani şi Jack, de 16 ani. Aşa că actorul face tot posibilul să o recâştige pe Vanessa, chiar dacă aceasta s-a măritat între timp cu Samuel Benchetrit (45 de ani). Actorul, binecunoscut pentru rolul din seria “Piraţii din Caribe” ar regreta amarnic despărţirea de Vanessa Paradis. Actorul ar fi în depresie mai ales în ultima vreme. Starul şi-a dat seama că a greşit, susţine o sursă din apropierea acestuia. Deşi a fost umilită de Depp, Vanessa continuă să fie în buni termeni cu fostul partener de dragul copiilor lor. Cu toate că s-a măritat cu alt bărbat, Vanessa îl sprijină pe tatăl copiilor ei. “Pentru ca să-i fie bine, Lily-Rose şi Jack trebuie să fie fericiţi.Ori aceştia nu pot să fie fericiţi dacă tatăl lor nu e bine. Aşa că Vanessa are grijă de el”, a spus o sursă pentru Radaronline. Vanessa Paradis e foarte îngrijorată de Johnny Depp şi menţine relaţii strânse cu el. „Johnny are mari probleme cu somnul. Are nevoie de cel puţin 6 ore ca să reuşească să adoarmă. Nu poate trăi fără Vanessa”, a spus o sursă apropiată starului.