Megan Fox şi obsesiile sale de igienă

Megan Fox şi obsesiile sale de igienă

Ultima actualizare:

Iarna trecută, Megan Fox chiar a apelat la ajutorulul unui psihiatru, atunci când teama de bacterii se acentuase atât de mult, încât spălarea obsesivă a mâinilor îi provoca sângerări la încheieturile degetelor.

"Asta e o nebunie. Am ajuns prea departe cu obsesia de a avea mâinile curate. Oamenii nu-şi pot imagina lupta pe care o duc, cum e să nu poţi renunţa la un gând. Pot discuta cu cineva şi să las impresia că sunt atentă la conversaţie, când de fapt în mintea mea mă gândesc la cu totul altceva, mă îngrijorează un anumit lucru", a povestit Megan Fox.

Actriţa din Transformers ştie că poate părea o ciudată pentru unii, aşa că probabil realizează cum poate fi interpretată după ce a declarat că mai bine ar muri de foame decât să-şi gătească.

"Aş putea supravieţui o săptămână fără să mănânc. Sau pot mânca acelaşi lucru în fiecare zi, timp de două luni, iar apoi nu mă mai ating de mâncarea respectivă. Aşa am făcut cu cerealele. Am mâncat cereale o perioadă atât de lungă de timp, încât numai gândul la cereale mă supără", a declarat Fox, citată de CNN.

O altă obsesie legată de mâncare este legată de tacâmurile din restaurante. "Să-mi pun gura acolo unde alte milioane de guri au făcut-o? Ştiind câte bacterii purtăm în gură?", se întreabă Megan Fox, strâmbându-se.

Citeşte şi:

Megan Fox îşi doreşte să fie mai naturală în Transformers 3

Megan Fox: «Sunt aproape virgină»



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner ornela pasare png
Claudia patrascanu FB jpg
adi nartea colaj instagram jpg
Laura Cosoi, foto Instagram jpg
Daniel Buzdugan webp
Andreea Marin a slăbit 5 kilograme în urma Covidului pe care l-a avut luna trecută     Când se va revedea vedeta cu fiica ei, Violeta!
banner sanziana buruiana png
banner oana lis png
image
image