Raquel Welch: «Suntem cu toţii dependenţi de sex, am ajuns într-o eră a pornografiei»

Raquel Welch: «Suntem cu toţii dependenţi de sex, am ajuns într-o eră a pornografiei»

Ultima actualizare:

    Raquel Welch
Raquel Welch

Actriţa Raquel Welch este dezamăgită de felul în care este perceput sexul în zilele noastre şi spune că va continua să atragă atenţia asupra acestui lucru, cu riscul de a fi considerată "babă".

Vedeta, care a făcut furori cu apariţia ei în bikini în anii 60, se arată îngrizită de faptul că oamenii devin din ce în ce mai obsedaţi de sex.

„Cred că am ajuns în acel punct în cultura noastră unde suntem cu toţii dependenţi de sex. Ne estimăm fericirea în funcţie de câte orgasme avem. Cred că această eră porno este cel puţin parţial vinovată pentru acest lucru. Unde sunt anticiparea şi personalizarea? Este o exploatare a libidoului bărbaţilor. Bieţii de ei, nu se pot controla”, a declarat starul.

Actriţa, ce a fost căsătorită de patru ori până acum, este hotărâtă să-şi păstreze decenţa până la sfârşitul zilelor şi crede cu tărie că are dreptate în convingerile ei, scrie telegraph.co.uk.

Nu îmi pasă dacă devin unul din oamenii cu vederi învechite care spun: «În zilele mele, nu auzeai despre sex tot timpul»”, a mai declarat Welch.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Celine Dion  foto   Profimedia jpg
pavel si cleopatra stratan
image png
mama lui daniel buzdugan
photo collage png (2) png
Theo Rose jpg
iulia albu pasionata de masinile de epoca
nicole cherry
image
image