6 secrete ale Cristinei Bălan, câştigătoarea de la «Vocea României»

Ultima actualizare:

    Cristina Bălan este mai bogată cu 100.000 de euro
Cristina Bălan este mai bogată cu 100.000 de euro

Marea câştigătoare a concursului “Vocea României” (PRO TV), Cristina Bălan (34 de ani), încă îşi savurează victoria, alături de cei dragi. Deşi a făcut parte din trupa Impact, deşi apariţa la PRO TV nu a fost primul său contact cu show biz-ul, solista a reuşit, până acum, să păstreze destul de mult mister asupra vieţii personale.

Cristina Bălan a devenit mai bogată cu 100.000 de euro după finala de vineri seara a concursului “Vocea României”, de la PRO TV. Cântăreaţa spune că a fost şocată de această veste, care a făcut-o să plângă o seară întreagă. De emoţie, de bucurie. La nici 24 de ore după ce a câştigat marele premiu, Cristina Bălan a stabilit deja ce va face cu banii primiţi de la PRO TV: “N-am avut niciodată atâţia bani. Dar ştim cum îi vom folosi. Nu pot să spun decât că implică o acţiune socială. Este ceva foarte important pentru noi şi o să comunicăm la momentul potrivit”, ne-a declarat cântăreaţa. Deşi nu este recent intrată în lumea muzicii, Cristina Bălan, fostă componentă a trupei Impact, a reuşit să ţină departe de ochii lumii viaţa personală. Click! vă prezintă câteva lucruri mai puţin ştiute despre Cristina şi soţul ei, Gabi, la adresa cărora prietenii au numai cuvinte de laudă.

Smiley i-a luat sub aripa sa pe elevii lui de la “Vocea României”, Tobi şi Michel
Smiley i-a luat sub aripa sa pe elevii lui de la “Vocea României”, Tobi şi Michel

Marii invinşi ai acestei ediţii a concursului de la PRO TV au fost elevii lui Smiley, „ciocolatiii” Tobi Ibitoye (22 de ani) şi Michel Kotcha (23 de ani). În săptămâna finalei, cei trei au lucrat la câteva piese pe care, de altfel, le-au lansat la scurt timp după încheierea finalei de vineri.

“Chiar dacă vor câştiga sau nu trofeul, eu voi continua să lucrez cu Michel Kotcha şi cu Tobi Ibitoye, pentru că sunt voci foarte bune. Nu-mi pasă ce zice lumea, că elevii mei sunt de altă naţionalitate, pentru că dacă unul dintre ei va lua trofeul, vestea se va răspândi în lumea largă şi mă vor reprezenta cu succes oriunde ar merge. Am terminat pentru fiecare câte o piesă. Au voci excepţionale şi sunt adevăraţi profesionişti. Voi colabora cu ei la HaHaHa Production (n.r. casa de producţie a lui Smiley) în următoarea perioadă”, declara Smiley pentru Click!, cu doar câteva zile înainte de finală.

Vineri seară, după ce elevii lui au pierdut, Smiley a publicat pe contul său de Facebook cele două piese, «Miss You», a lui Toni Ibitoye, şi «Broken Vows» a lui Michel Kotcha.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net